x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Basescu cere un raspuns public in "afacerea Raffarin"

Basescu cere un raspuns public in "afacerea Raffarin"

23 Oct 2004   •   00:00

Aflat la Buzau, Traian Basescu a afirmat ieri ca a primit un raspuns de la Ambasada Frantei in privinta acuzatiilor aduse primului ministru francez Jean Pierre Raffarin, cum ca si-ar fi luat "tainul" din constructia autostradei Comarnic-Brasov.

OANA STANCU

"Am primit un raspuns extrem de politicos, dar care nu rezolva problema. Astept un raspuns public", a declarat Basescu. El a sustinut ca nu poate da detalii in privinta reactiei diplomatiei franceze.

CATEDRALA. Desi Parlamentul a votat legea prin care Catedrala Neamului va fi construita in Parcul Carol din Capitala, Basescu a dat asigurari ca bucurestenii vor fi cei care vor stabili amplasarea edificiului. "Legea prevede constructia si facilitatile pe care le acorda guvernul, dar amplasarea e o problema care tine de administratia locala. Parlamentul Romaniei, care are parlamentari din toata tara nu poate decide in numele celor 2,2 milioane de bucuresteni, a declarat Basescu.

PREMIER. Cat priveste desemnarea liberalului Calin Popescu Tariceanu ca potential premier al Aliantei, Basescu a spus ca a fost necesara pentru consolidarea nivelului de incredere in Alianta. El a explicat astfel anuntarea lui Tariceanu mai devreme decat calculele pe care si le facusera aliatii. Basescu, care a sustinut ca avea nevoie de Tariceanu pentru a-l degreva de discursul guvernamental, a mai spus ca la Buzau nu se afla in campanie electorala. "Nu m-ati vazut nici cu porci in brate, nici cu gaini care sa-mi sopteasca la ureche ca voi fi presedinte. In zilele astea, cand vezi la televizor si porcul, si omul, nu mai intelegi care candideaza", a spus Basescu.

×
Subiecte în articol: basescu observator