x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu, huiduit la parada militară organizată la Arcul de Triumf

Băsescu, huiduit la parada militară organizată la Arcul de Triumf

01 Dec 2011   •   06:10
Băsescu, huiduit la parada militară organizată la Arcul de Triumf

Mii de persoane s-au adunat in Piata Arcul de Triumf, pentru a participa la parada militara de Ziua Nationala. Peste 1.500 de militari si tehnica militara apartinand Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, Serviciului Roman de Informatii si Serviciului de Protectie si Paza au defilat, timp de aproape doua ore, in Piata Arcului de Triumf.

Urmareste LIVE pe webcam jurnalul.ro (Piata Presei Libere)

LIVE webcam Piata Victoriei

UPDATE 12:07 - Basescu a facut o baie de multime la Arcul de Triumf. Dupa incheierea paradei, presedintele a plecat de la tribuna oficiala catre masina prezidentiala. El s-a urcat in masina, insa dupa cativa metri autoturismul a oprit, iar presedintele a coborat si s-a indreptat spre multime.

Seful statului a dat mana cu cativa dintre romanii veniti la parada, urandu-le "La multi ani si sanatate!". O parte dintre oameni i-au intors urarile presedintelui, dorindu-i putere de munca si sanatate, altii l-au huiduit.

Un cetatean i-a strigat presedintelui sa-i "fie rusine". In replica Basescu a afirmat: "Asa e, rusine, si bine si de toate". Seful statului a fost facut "tradator" de cativa oameni, in timp ce altii au strigat "Nu poate sa faca nimic de atatea javre cate sunt".

Presedintele a fost rugat de un cetatean sa transmita un mesaj. Seful statului a spus ca a transmis prin Administratia Prezidentiala un mesaj de 1 Decembrie si a adaugat: "De 1 Decembrie s-au intamplat lucruri extraordinare in Romania, acum 93 de ani, insa acum este un moment aproape la fel de greu, ca asa este situatia peste tot in lume. Ar trebui sa fim cel putin la fel de tari ca atunci".

UPDATE 11:24 - Parada militara de 1 Decembrie a inceput

UPDATE: 11:08 - Traian Basescu, Vasile Blaga, Emil Constantinescu, ministri si alti oficiali sunt prezenti la parada militara din Capitala. La sosirea la Arcul de Triumf, seful statului a fost intampinat de garda de onoare, care i-a prezentat onorul si a intonat imnul de stat. Potrivit autoritatilor, la parada asista aproximativ 25.000 de persoane.

UPDATE 9:35 - Presedintele Senatului Vasile Blaga a participat la depunerile de coroane din Parcul Carol din Bucuresti. Evenimentul a inceput putin dupa ora 8:00 cu o slujba religioasa si a continuat in depuneri de coroane la Mormantul Ostasului Necunoscut din parcul bucurestean. In jurul orei 9:00, Vasile Blaga a primit onorul militar, dupa care trupele militare s-au retras.

De la ora 10:00 va avea loc ceremonialul depunerilor de coroane la Monumentul "Ostasului Necunoscut" din Parcul Carol I .

Incepand cu ora 11:00 va avea loc o parada militara in zona Arcului de Triumf. Aproximativ 400 de politisti, jandarmi, pompieri si piloti ai MAI, cu tehnica din dotare, vor defila pe sub Arc.

De la ora 17:40, in Piata Tricolorului din fata Palatului Cercului Militar National, va avea loc un ceremonial militar, urmat de retragerea cu torte a ofiterilor din Regimentul 30 Garda 'Mihai Viteazul' pe itinerariul Palatul Cercului Militar National, bulevardul Regina Elisabeta, Piata Operei, Piata Leu, bulevardul General Vasile Milea.

Paradele de ziua nationala aduc restrictii in trafic. Pana la ora 15, circulatia va fi inchisa pe Soseaua Kiseleff, pe tronsonul cuprins intre Piata Presei Libere si Piata Arcului de Triumf. Nu se va circula nici pe banda a treia a Soselei Bucuresti - Ploiesti, dinspre Fantana Miorita catre Piata Presei Libere.

Intre 9:00 si 15:00, circulatia va fi inchisa total pe mai multe strazi din zona Arcului de Triumf. Nu se va circula pe Soseaua Kiseleff si pe strazile adiacente, pe Strada Alexandru Constantinescu, pe Bulevardul Alexandru Averescu, Bulevardul Marasti si pe Bulevardul Maresal Constantin Prezan.

Intre orele 17:00 si 19:00 traficul va fi restrictionat si pe traseul Palatul Cercului Militar - Bulevardul Vasile Milea. Politia Capitalei recomanda cateva rute ocolitoare.

×