x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu i-a făcut cadou lui Flutur podul de pontoane de la Dorneşti

Băsescu i-a făcut cadou lui Flutur podul de pontoane de la Dorneşti

de Nicu Amuraritei    |    08 Iul 2010   •   00:00

Preşedintele României, Traian Băsescu, a inaugurat joi dimineaţă podul de pontoane de la Dorneşti construit de armată în aval de podul rutier rupt de ape în urma inundaţiilor de la finele lunii trecute. El a ajuns la Dorneşti la ora 8:45 cu un elicopter militar, fiind însoţit de ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Şeful statului a fost aşteptat de preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur respectiv Ilie Vasile şi Daniel Cadariu, de prefectul Sorin Arcadie Popescu şi parlamentarii Orest Onofrei şi Ioan Bălan. Preşedintele Băsescu le-a mulţumit militarilor pentru că şi-au făcut din nou datoria, apoi a trecut podul pe lângă un cordon format din militari şi a asistat la testarea rezistenţei construcţiei, adică la traversarea podului de un convoi de maşini ale armatei.

Mulţumit de realizarea militarilor, şeful statului a luat apoi masa la popotă, unde a mâncat ciorbă de fasole cu ciolan afumat, cârnaţi cu fasole şi salată de vinete. De la podul de pontoane, preşedintele Băsescu s-a deplasat la locul unde se reconstruieşte una dintre cele 10 case distruse de inundaţii la Dorneşti, a cărei proprietară este o familie cu 7 copii. Imobilul este ridicat cu materiale de construcţie trimise de Guvern de la Rezerva de Stat. Trebuie spus că şeful statului a fost mai comunicativ decât la ultima sa vizită la Dorneşti efectuată luni. El a stat de vorbă cu oamenii adunaţi la podul de pontoane şi i-a încurajat ca să treacă mai uşor peste greutăţi. Traian Băsescu a părăsit comuna suceveană la ora 09:30, nu înainte de a-i ura "la mulţi ani" lui Gheorghe Flutur, care joi a împlinit 50 de ani. Podul provizoriu de pontoane de la Dorneşti are o lungime de 100 de metri şi a fost construit de genişti şi vânători de munte. Accesul pe pod va fi permis doar autovehiculelor cu greutatea de 7 tone pe osie.

×
Subiecte în articol: observator