Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că MAI nu a acţionat cum trebuie la protestul din 24 septembrie, sub comanda unui ministru care pretindea că ştie şi face tot, şi a acţionat corespunzător la mitingul din urmă cu două săptămâni, cu un ministru nou, care ştie că trebuie aplicată legea.
"La mitingul acela de pomină, care a costat pe un ministru scaunul, acolo ministrul, conducerea ministerului nu şi-a făcut datoria. Eu nu dau alt exemplu... Ministerul de Interne, cu ministrul Igaş, când a fost marea manifestare de acum două săptămâni, şi comportamentul Ministerului de Interne cu ministrul Blaga. Cu asta am spus tot. Pentru mine, Ministerul nu a acţionat cum trebuie, având la comandă un ministru care pretindea că ştie şi face tot în Ministerul de Interne, şi acţiunea corespunzătoare, cu un ministru nou, tânăr, fără experienţă, dar ştiind că trebuie aplicată legea", a declarat Traian Băsescu la B1Tv.
Traian Igaş a fost numit în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor în 27 septembrie, după ce fostul ministru Vasile Blaga şi-a anunţat demisia de onoare, în urma incidentelor de la mitingul poliţiştilor din 24 septembrie, din faţa Palatului Cotroceni.