Presedintele Traian Basescu a semnat marti decretul de rechemare a ambasadorului roman in Italia, despre care si-a exprimat nemultumirea legata de absenta acestuia de la un eveniment organizat cu prilejul Zilei nationala a Romaniei in capitala Italiei, decretul fiind publicat pe site-ul oficial al presedintiei.
Saptamana trecuta, cu prilejul unei intalniri cu reprezentantii comunitatii romanesti din Turcia, presedintele l-a criticat dur pe Razvan Rusu, spunand ca a vazut intr-o emisiune TV ca acesta nu a fost prezent, de Ziua Nationala, la Roma, la un spectacol la care au participat 7.000 de romani, exprimandu-si speranta ca diplomatul "sa ajunga acasa foarte repede".
"Nu stiam cum sa ma manifest si mi-ati dat ocazia s-o fac, sa-mi manifest aici public dezaprobarea pentru comportamentul ambasadorului nostru de la Roma. Sper sa ajunga acasa foarte repede, sa-l prinda sarbatorile in sanul familiei", le-a spus seful statului romanilor din Turcia.