x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanț vaccinare anti COVID-19. Aproape 20.000 persoane s-au imunizat în ultimele 24 de ore

Bilanț vaccinare anti COVID-19. Aproape 20.000 persoane s-au imunizat în ultimele 24 de ore

29 Ian 2022   •   18:23
Bilanț vaccinare anti COVID-19. Aproape 20.000 persoane s-au imunizat în ultimele 24 de ore
Sursa foto: Foto Victor Stroe

Aproape 20.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, a anunțat CNCAV.

Din cele 19.133 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 3.681 au primit prima doză de vaccin, 3.170 pe cea de-a doua, iar 12.282 de persoane au primit doza de rapel.

8.067.657 de persoane sunt până acum vaccinate cu prima doză, 7.973.302 au schema completă de vaccinare, iar 2.370.593 au și doza de rapel.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 6 reacții adverse, numărul total al reacțiilor înregistrate de la începutul campaniei de vaccinare a ajuns astfel la 19.877.

CNCAV precizează că 130 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

×
Subiecte în articol: vaccinare