x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanţul protestelor de ieri: Mii de manifestanţi, 110 persoane duse la secţii, dosare penale, 16 răniţi, o persoană arestată pentru ultraj

Bilanţul protestelor de ieri: Mii de manifestanţi, 110 persoane duse la secţii, dosare penale, 16 răniţi, o persoană arestată pentru ultraj

17 Ian 2012   •   06:34
Bilanţul protestelor de ieri: Mii de manifestanţi, 110 persoane duse la secţii, dosare penale, 16 răniţi, o persoană arestată pentru ultraj

Purtatorul de cuvant al Ministerului Administratiei si Internelor, Marius Militaru, a declarat ca luni, la nivel national au protestat peste 10.000 de persoane, dintre care mai bine de 900 in Capitala.

In Bucuresti, protestul din Piata Universitatii s-a desfasurat fara incidente notabile. Manifestantii au inceput sa se adune la Universitate in jurul orei 14:00, a patra zi de proteste din Capitala incheindu-se dupa aproximativ zece ore. In timpul protestului, sute de persoane au fost perchezitionate si legitimate de jandarmi in zona Pietei Universitatii, multi dintre tinerii care incercau sa ajunga in zona manifestantilor fiind fie intorsi din drum, fie ridicati si dusi la dube. Jandarmii au dus la sectii de politie 113 persoane, dupa ce asupra lor au fost gasite cutite, bastoane telescopice, surubelnite, un pistol cu bile, droguri, lanturi si pietre, ultimele 40 fiind ridicate de jandarmi pentru ca vroiau sa blocheze carosabilul in zona magazinului Cocor.

Sase protestatari din Capitala au fost dusi la spitale, alti 10 au primit ingrijiri la Universitate

Serviciul de Ambulanta Bucuresti - Ilfov (SABI) a fost solicitat in Piata Universitatii pana la ora 23:30 pentru sase cazuri. Este vorba despre o tanara de 15 ani careia i s-a facut rau si a fost transportata la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu, o persoana cu dureri abdominale, dusa la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, un caz de traumatism cranian si doua de lesin, care au primit ingrijiri in Piata Universitatii, precum si o tanara care consumase etnobotanice si care a fost dusa la Spitalul de Urgenta Floreasca, a declarat managerul SABI, doctorul Alis Grasu, citat de Mediafax.

De asemenea, echipajele SMURD Bucuresti au intervenit in trei cazuri de lesin si un astm bronsic, cei trei fiind transportati la SUUB. Medicii au fost solicitati si pentru un barbat caruia i s-a facut rau, dar acesta consumase bauturi alcoolice.

Dupa orele 23:00, SMURD a fost solicitat pentru cinci persoane, care au avut nevoie ingrijiri medicale dupa ce un protestatar a folosit un spray cu piper, multe persoane acuzand suferinte oftalmologice.

Sase dosare penale dupa confruntarile din Capitala

Parchetul Tribunalului Bucuresti a preluat cele sase dosare constituite la unitatile de sector, dupa ce Politia a solicitat numar unic de inregistrare.

Mihai Capatana este prima persoana retinuta pentru incidentele de duminica, fiind cercetat de procurorii Parchetului Judecatoriei Sectorului 4 pentru ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava a ordinii si linistii publice.

Procurorii au propus instantei arestarea preventiva a lui Mihai Capatana, cererea fiind admisa de Judecatoria Sectorului 4, care a emis pe numele acestuia un mandat pentru 29 de zile. Decizia poate fi contestata la Tribunalul Bucuresti.

Potrivit primelor cercetari, Mihai Capatana a participat duminica, alaturi de alte persoane ramase insa neidentificate, la incendierea unor bunuri apartinand domeniului public, din zona intersectiei strazilor Cantemir cu Marasesti.

Jandarmeria a ridicat 247 de persoane in urma incidentelor grave inregistrate in centrul Capitalei. Alte 36 de persoane sunt acuzate pentru port ilegal de arma alba in loc public, vandalism, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice. Dintre acestea 36, trei au fost retinute, potrivit Ministerului Administratiei si Internelor.

113 persoane din Piata Universitatii, duse la sectiile de politie din Capitala

Purtatorul de cuvant al Ministerului de Interne, Marius Militaru, a declarat ca pana la finalul protestului, in jurul orei 24:00, au fost duse la sectii de politie din Capitala 113 persoane.

Militaru a precizat ca 40 de manifestanti au fost ridicati de jandarmi din zona magazinului Cocor pentru ca intentionau sa blocheze carosabilul.

Printre cele 113 persoane duse la sectii de politie au fost doi barbati care aveau asupra lor cutite si bastoane telescopice, o femeie gasita cu un cutit, precum si un alt barbat depistat in zona Spitalului Coltea cu un pistol cu bile, pentru care nu avea acte de provenienta. Jandarmii au mai gasit in urma controalelor persoane care aveau droguri, dar si rucsacuri pline cu pietre si lanturi.

Jandarmii au dus la Sectia 15 de Politie toate obiectele confiscate in Piata Universitatii, a mai spus Marius Militaru.

In timpul protestului, sute de persoane au fost perchezitionate si legitimate de jandarmi in zona Pietei Universitatii, multi dintre tinerii care incercau sa ajunga in zona manifestantilor fiind fie intorsi din drum, fie ridicati si dusi la dube. Unii dintre cei care incercau sa ajunga la mitingul de la Universitate aveau asupra lor fie obiecte considerate periculoase la o manifestatie, gen briceag sau surubelnita, fie nu aveau la ei acte de identitate. Persoanele care nu s-au putut legitima au fost filmate de un cameraman al Jandarmeriei in timp ce erau interogate in legatura cu identitatea.

Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat in Piata Universitatii, in a patra zi de proteste.

Protestele au fost declansate in tara saptamana trecuta, dupa demisia lui Raed Arafat, in semn de sustinere a fondatorului SMURD. Tot in acest scop a inceput si primul protest din Bucuresti, de vineri. Oamenii au plecat atunci in mars la Cotroceni unde au scandat, in principal, lozinci antiprezidentiale.

Sambata si duminica protestele din Capitala au avut loc la Universitate, fiind marcate de scene de violenta. Sambata, manifestantii au ocupat Bulevardul Gheorghe Magheru, ceea ce a determinat interventia in forta a jandarmilor, culminand cu evacuarea pietei, la miezul noptii.

Duminica, violentele au fost si mai intense, in principal intre Universitate si Piata Unirii, unde manifestantii au aruncat cu pietre, petarde si alte obiecte contondente spre jandarmi, au dat foc mai multor bunuri de pe domeniul public si au spart geamurile unor magazine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, cu bastoane si tunuri cu apa.

×