x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Bistroe nu afectează Delta"

"Bistroe nu afectează Delta"

de Alexandru Nastase    |    27 Iul 2007   •   00:00
"Bistroe nu afectează Delta"

Directorul companiei Delta Lotsman care construieşte Canalul Bistroe, Viktor Bezdolniy, a explicat intr-o conferinţă ţinută pe internet căteva din detaliile realizării proiectului ucigaş din Delta Dunării.


Pe parcursul discuţiei, oficialul ucrainean a continuat tonul superior la adresa Romăniei, pe care l-a afişat la dezbaterea publică de săptămăna trecută de la Tulcea. Bezdolniy a luat tare Romănia susţinănd că ţara noastră "este impotriva proiectul doar din interes economic. Romănia se foloseşte de problema ecologică doar pentru a profita de sprijinul comunităţii internaţionale impotriva Ucrainei ca să obţină inchiderea proiectului. Motivul principal este cel ecomonic. In urma realizării proiectului ucrainean, Romănia va pierde monopolul asupra Coridorului VII Pan-European, fapt ce va duce la scăderea rolului politic şi economic in schimbul de mărfuri dintre Occident şi Orient. Pentru Romănia, asta ţine de interesul naţional. Pentru Ucraina inseamnă rezolvarea multor probleme de caracter politic, economic şi social", a spus Bezdolniy.


"NE MENŢINEM POZIŢIA". Intrebat despre rezultatele conferinţei Espoo de la Geneva, desfăşurată in urmă cu căteva săptămăni şi in care Ucraina a fost "trasă de urechi" cu privire la proiectului Bistroe, oficialul ucrainean a spus: "Participanţii romăni au adoptat o poziţie pur formală. Fără a aduce vreun exemplu concret despre daunele proiectului de restabilire a navigaţiei in sectorul ucrainean al Deltei asupra mediului inconjurător, in contextul transfrontalier, delegaţia romănă a acuzat Ucraina de numeroase incălcări ale Convenţiei Espoo din punct de vedere formal, şi anume nerespectarea procedurii de realizare a măsurilor prevăzute de Convenţie. Datorită persistenţei delegaţiei ucrainene şi a competenţei de a răspunde la intrebări, am reuşit să ne păstrăm poziţia", scrie Bezdolniy pe site. Şeful Delta Lotsman susţine că pănă in iulie 2006, cănd trebuia să primească un răspuns definitiv din partea comisiei internaţionale de apel a Comitetului Economic European al ONU cu privire la Convenţia Espoo, Ucraina s-a bazat pe faptul că nu există o influenţă considerabilă in contextul transfrontalier in ceea ce priveşte influenţa Bistroe asupra mediului inconjurător. Asta deşi Romănia şi convenţiile internaţionale susţin cu dovezi ştiinţifice impactul distrugător al lui Bistroe. Bezdolniy recunoaşte criticile primite la Geneva şi arată că "Ucraina a recunoscut concluziile Comisiei, şi de aceea, incepănd cu iulie 2006, urmează cu severitate spiritul şi punctele Convenţiei Espoo. Acest fapt a fost dovedit şi in urma consultărilor publice din oraşele Vilcovo şi Tulcea şi, de asemenea, in cadrul Conferinţei de la Geneva (Elveţia) 26-28 iulie 2007".


FĂRĂ IMPACT. Ucraineanul a precizat că preţul pe care un vas il va achita pentru a tranzita Canalul Bistroe va fi stabilit de Guvernul de la Kiev şi de Ministerul Transporturilor din ţara vecină, dar tarifele vor depinde numai de mărimea vaselor. Intrebat despre efectele dezastruoase ale dragărilor realizate in partea ucraineană a Deltei, Bezdolniy a negat aceste lucrări.

"Pe fundul canalului se află nisip mărunt care formează un dig subacvatic de-a lungul ţărmului la o distanţă de 1,5-2 km de gura de vărsare, care se formează la majoritatea răurilor care se varsă in mare. In mare parte, traseul se intinde pe albia răului, iar adăncirea se face doar in vaduri (zone cu adăncime mică). Nu se modifică malurile nici in zona de mare, nici in cea din albie. De aceea, schimările despre care vorbiţi şi care ar putea cauza o catastrofă ecologică nu există", a conchis oficialul ucrainean, care susţine că ţara sa a inventat lucrările hidrotehnice fără impact de mediu.

×
Subiecte în articol: verde! bistroe