x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bode: România, prima țară care a semnat un plan de sprijin cu Agenția pentru Azil a UE

Bode: România, prima țară care a semnat un plan de sprijin cu Agenția pentru Azil a UE

28 Mar 2022   •   23:00
Bode: România, prima țară care a semnat un plan de sprijin cu Agenția pentru Azil a UE

România este primul stat membru al UE care a semnat planul operațional de sprijin cu Agenția pentru Azil a Uniunii, care va ajuta țara noastră la gestionarea fluxului de refugiați, a anunțat ministrul de Interne Lucian Bode.

Ministerul de Interne Lucian Bode a participat luni la Bruxelles la reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul discuțiilor, ministrul român a spus că România a devenit o importantă bază logistică pentru o mare parte din ajutorul umanitar internațional adresat Ucrainei. Acesta a făcut apel către toți partenerii europeni să continue să sprijine Ucraina și cetățenii ucraineni.

Ministrul de Interne a semnat împreună cu directorul executiv al Agenției pentru Azil a Uniunii Europene, Nina Gregori, planul operațional de sprijin pentru România.

„Este vorba de un document important care vizează sprijinirea concretă a autorităților române în gestionarea fluxului de refugiați proveniți din Ucraina, România devenind primul stat membru care a semnat un astfel de document. Avem nevoie de sprijinul Agenției pentru Azil a Uniunii Europene, deoarece conflictul din Ucraina a determinat în ultima perioadă un aflux masiv de persoane strămutate, ceea ce a generat provocări pe măsură pentru autoritățile române, mai ales pentru care gestionează problematica azilului la nivel național”, susține Lucian Bode.

Ministrul a avut o întrevedere bilaterală și cu Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne, cu care a discutat despre cele mai recente evoluții și despre măsurile de coordonare necesare la nivel european în privința gestionării refugiaților din Ucraina.

×
Subiecte în articol: Lucian Bode