x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolnavii psihic pichetează Casa de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii

Bolnavii psihic pichetează Casa de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii

23 Iun 2010   •   00:00

Marţi şi miercuri, de la ora 11:00, membrii asociaţiei "Aripi" pichetează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii bolnavilor psihic cer preşedintelui CNAS, respectiv ministrului să nu restrângă accesul gratuit la asistenţă medicală şi medicamente de care beneficiază prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.

"Este de neacceptat ca bolnavii psihic (schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, tulburări afective majore, tulburări psihotice acute) să fie obligaţi să coplătească asistenţa medicală şi medicamentele şi să li se limiteze accesul la tratament, în condiţiile în care această categorie de pacienţi este protejată în mod prioritar atât de actuala lege a sănătăţii mintale, cât şi prin deciziile luate în Parlamentul European de Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, referitor la sănătatea mintală", declară preşedintele Asociaţiei, Ştefan Bandol.
Benficiarii de servicii medicale şi medicaţie din aria sănătăţii mintale au luat act de noul contract-cadru intrat în vigoare de la 1.04.2010 şi au constatat că se prevede introducerea de la 1.07.2010 a unor noi mecanisme de referenţiere a produselor medicamentoase pe clase terapeutice sau forme, cu consecinţe în creşterea coplăţii şi limitarea drastică a accesului la medicamente pentru pacienţii bolnavi cronic şi fără resurse financiare în această perioadă de criză, medicaţie de care au neaparată nevoie pentru a fi echilibraţi şi a-şi controla suferinţa.

Reprezentanţii bolnavilor psihic solicită ca pentru serviciile medicale şi medicaţia aferentă să se aplice în mod nediscriminatoriu sistemul existent în prezent în alte arii terapeutice (de ex. programe naţionale), respectiv medicamentele corespunzătoare DCI-urilor aprobate în acest segment să fie rambursate 100% indiferent de mecanismele de referenţiere, iar pacienţii să fie exceptaţi de la coplată şi limitarea consultaţiilor, se spune într-un comunicat al asociaţiei "Aripi".

×
Subiecte în articol: observator