x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Borbely: Viitoarea taxă auto nu este schimbată pe fond

Borbely: Viitoarea taxă auto nu este schimbată pe fond

16 Dec 2010   •   13:12
Borbely: Viitoarea taxă auto nu este schimbată pe fond
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul National
142774-.jpgPotrivit ministrului Mediului şi Pădurilor, viitoarea taxă auto reprezintă o politică naţională şi nu este împotriva reglementărilor Uniunii Europene.

"Taxa auto va intra în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare. Pe site-ul ministerului (Mediului şi Pădurilor, n.r.) este varianta de Ordonanţă. Varianta aflată pe site va fi sper cea acceptată de către Guvern (...) Deocamdată, este just să avem acest sistem. Este o politică naţională când ai pe piaţă deja maşini vechi. Este o politică naţională să nu umplem România de maşini vechi din altă parte. Nu este împotriva reglementărilor Uniunii Europene. Am negociat cu UE şi avem agreement-ul din partea lor", a declarat Borbely, potrivit Agerpres.

Ministrul Mediului a adăugat că, potrivit proiectului de lege, aflat în dezbatere până în data de 14 decembrie, toţi care au adus maşini în ţară le mai pot înmatricula sub normele vechii taxe auto până la data de 31 ianuarie 2011.

"Până pe 31 ianuarie 2011, cei care au adus maşini pot înregistra maşinile. Din 2005, funcţionează această taxă şi nu poate fi vorba despre discriminare. Deocamdată, este just să avem acest sistem", a spus Laszlo Borbely.

Acesta a dezminţit faptul că a transmis presei informaţii greşite, singura modificare survenită faţă de declaraţiile anterioare fiind cea referitoare la motorizările Euro 4.

"La ora actuală, suntem în faza de discuţii. Eu niciodată n-am spus lucruri greşite. Dacă luaţi declaraţiile mele, s-a schimbat doar o zonă, cu Euro 4", a precizat ministrul Mediului.

Laszlo Borbely a anunţat, la jumătatea lunii noiembrie, că taxa auto va fi majorată, de la 1 ianuarie 2011, cu 25 până la 50 de procente.

În acest sens, oficialul MMP a menţionat că România are acceptul Uniunii Europene pentru introducerea unor noi taxe de primă înmatriculare, fiindcă nu face altceva decât să majoreze nişte taxe deja existente şi să introducă o taxă mică la autovehiculele Euro V.

Potrivit propunerii ministerului de resort, la Euro V urmează să fie achitată o taxă de 116 euro pentru maşinile noi, de 91 de euro pentru cele vechi de doi ani, în cazul unei motorizări de 1.100 cmc.

Taxa se va ridica la 680 de euro pentru maşinile noi şi 618 euro pentru cele vechi de doi ani, în cazul autoturismelor cu 2.000 cmc. În cazul celor cu motor de 3.000 cmc, noua taxă auto va fi de 2.160 euro pentru cele noi, respectiv de 1.706 pentru cele vechi de doi ani.

La maşinile Euro 4, taxa auto de la 1 ianuarie va fi de 483 euro la cele vechi de un an, cu motor de 1.400 cmc, faţă de 380 euro - vechea taxă auto, şi de 399 euro la o maşină veche de trei ani, faţă de 315 euro vechea taxă.

La autoturismele Euro 4 cu motor de 2.000 de cmc, noua taxă va fi de 1.281 euro la o maşină veche de doi ani faţă de 1.060 euro taxa veche, respectiv de 1.424 euro la maşinile vechi de patru ani faţă de 899 euro în vechea formă a taxei auto.

La Euro 3, la un autoturism cu motor de 1.400 cmc, noua taxă ajunge la 998 euro la maşinile cu o vechime de 7 ani, faţă de 673 în vechea formă a taxei, respectiv la 880 de euro pentru maşinile vechi de opt ani faţă de 594 de euro în 2010.

În ceea ce priveşte motorizările Euro 2, la un motor de 1.400 cmc, taxa pentru un autoturism vechi de zece ani este de 2.428 euro, faţă de 1.618 în vechea formă a taxei, respectiv de 1.499 de euro la maşinile vechi de 12 ani, faţă de 1.000 euro în prezent.

Ministerul Mediului lucrează la o facilitate suplimentară pentru maşinile hibrid şi electrice, astfel încât acestea să nu plătească taxa de primă înmatriculare.

Proiectul de lege prevede că, în cazul autovehiculelor echipate cu motor diesel prevăzute din construcţie cu filtru de particule, fapt confirmat de Regia Autonomă 'Registrul Auto Român', cuantumul taxei se reduce cu 25%.'

Pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31 decembrie 2010 şi care nu au fost înmatriculate în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevăzut în vechea Ordonanţa de urgenţă.

Prin autovehicule achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31 decembrie 2010 se înţelege: autovehiculele pentru care a fost lansată comanda fermă anterior datei de 31 decembrie 12.2010 şi pentru care se face dovada plăţii integrale sau a unui avans;
autovehiculele ce au fost introduse în ţară şi pentru care se face dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM şi/sau dovada radierii din ţara de provenienţă, documente emise înainte de 31.12.2010, autovehiculele pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autorităţile din ţara de provenienţă a autovehiculului, emisă înainte de 31 decembrie 2010.

×