Este vorba de fragmente rezultate în urma impactului unor drone de tip Geran 1/2, folosite de Rusia în atacurile executate asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.
„O echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne au efectuat joi, 13 februarie, investigații în două zone de pe teritoriul național, în proximitatea frontierei româno-ucrainene, unde au fost descoperite fragmente rezultate în urma impactului unor drone de tip Geran 1/2, folosite de Federația Rusă în atacurile executate asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre”, a transmis Ministerul Apărării.
Astfel au fost descoperite fragmente de dronă în apropierea frontierei, la aproximativ 5 km vest de localitatea Reni din Ucraina, la mai puțin de 1.000 m de malul stâng al Dunării, dar și într-un punct situat la 500 m de malul fluviului, la o distanță de circa 5 km sud de localitatea Reni, tot în apropierea frontierei.
În urma cercetărilor realizate la fața locului a fost stabilit că ambele drone au avut la bord încărcături explozive, care s-au distrus la impactul cu solul.
Ambele locuri se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură de pe teritoriul național.
Echipa de investigatori a ridicat probe de la cele două locații, a precizat ministerul.
În cursul nopții de miercuri spre joi, forțele Federației Ruse au executat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură ucrainene, în apropierea frontierei cu România.
(sursa: Mediafax)


