Bucureștenii vor putea circula și noaptea cu tramvaiul. Societatea de Transport București (STB) urmează să înființeze o linie de noapte, care va circula pe liniile tramvaielor 1 și 10, potrivit Antena 3.
"Linia de noapte cu tramvaiul pe acest inel circular va permite reconfigurarea traseelor de noapte şi preluarea de pe acest inel circular, sau din interiorul lui, a personalului de serviciu şi a cetăţenilor", spun cei de la Sindicatul STB. Potrivit lor, în funcţie de necesităţi se va stabili câte tramvaie vor circula pe acest traseu.
Pe lângă liniile de autobuze expres, care ajung la Aeroportul Otopeni, STB mai operează cu autobuze de noapte pe încă 25 de trasee, scrie economica.net.
Citește pe Antena3.ro