Problema maidanezilor din Capitală, peste 100.000 la număr, trebuie rezolvată cât mai repede, însă deocamdată trebuie modificată legislaţia. Subiectul a fost discutat ieri de edilii Bucureştiului.
Peste 10.000 de bucureşteni au fost muşcaţi anul trecut de câinii fără stăpân. Numărul acestora este mult mai mare, având în vedere faptul că nu toţi au cerut şi îngrijiri medicale. La întâlnirea de ieri de la municipalitate, edilii au încercat să găsească o modalitate prin care maidanezii să nu mai circule nestingheriţi pe străzile Capitalei.
Lucrurile nu pot fi rezolvate cât ai bate din palme, pentru că nu sunt adăposturi suficiente, iar legile în vigoare pun frâne autorităţilor. "Sunt adeptul unor acţiuni imediate şi ferme, chiar dacă pot fi considerate nepopulare", a spus prefectul Mihai Atănăsoaei. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat că doreşte ca proprietarii animalelor să aibă mai multe obligaţii în privinţa întreţinerii acestora până într-acolo încât "chiar să fie obligaţi sub amendă să-i sterilizeze".
Şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a precizat că modificările care se doresc a fi aduse legii câinilor fără stăpân sunt legate de proceduri. "Legea în acest moment este făcută pentru ţările care nu au câini fără stăpân, iar noi avem probleme mari mai ales cu cei bolnavi care sunt abandonaţi pe străzi. Sectorul 1 are un adăpost de 2.000 de locuri, dar este insuficient", a spus Chiliman.
Şi municipalitatea are un adăpost cu o capacitate de 500 de locuri, prea puţin pentru a strânge cei peste 100.000 de maidanezi. Coordonarea lucrărilor de infrastructură de la sectoare cu cele de la Primăria Capitalei a fost un alt subiect dezbătut de autorităţi. S-a discutat despre străpungerea Doamna Ghica - Şoseaua Pantelimon, Pasajul Doamna Ghica - Şoseaua Colentina, reabilitarea arterei Bulevardul Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - Prezan.
Citește pe Antena3.ro