Violenţa stradală a curmat încă o viaţă în Bucureşti. Un tânăr de 19 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unei altercaţii care s-a produs luni seară între două grupuri în cartierul Berceni.
Violenţa stradală a curmat încă o viaţă în Bucureşti. Un tânăr de 19 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unei altercaţii care s-a produs luni seară între două grupuri în cartierul Berceni.
În jurul orei 23:00, cele patru victime aşteptau autobuzul pe Bulevardul Alexandru Obregia, o arteră luminată şi destul de circulată. Scânteia de la care a pornit conflictul a fost un lucru banal: un individ din grupul agresor a considerat că unul dintre tineri s-a uitat urât la el, spun surse din cadrul anchetei. Schimbul de replici a degenerat într-un scandal în care au intervenit şi prietenii celor doi. Unul dintre agresori a scos un cuţit şi i-a lovit pe cei patru. O fată a sunat la 112 şi Poliţia a intervenit după câteva minute, dar grupul atacator se făcuse nevăzut. În scurt timp a ajuns şi o ambulanţă, dar o viaţă nu a mai putut fi salvată. Andrei Tătar a murit în drum spre spital, fiind înjunghiat în zona femurală. O altă persoană a rămas internată cu plăgi la cap, iar celelalte două victime au suferit răni uşoare.
SUSPECŢI. Atacatorul care a scos cuţitul riscă până la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat. Poliţiştii au audiat mai multe persoane, dar au cerut şi sprjinul populaţiei pentru a identifica grupul agresor. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a precizat că prietenii cuţitarului care au participat la conflict vor fi cercetaţi pentru complicitate la omor şi tentativă de omor dacă nu se prezintă în cel mai scurt timp la Poliţie.
Citește pe Antena3.ro