x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureştiul, pregătit pentru vacanţa de 1 mai şi Paşti, Posibilităţi de agrement, programul RATB, măsuri de siguranţă publică, salubritate,

Bucureştiul, pregătit pentru vacanţa de 1 mai şi Paşti, Posibilităţi de agrement, programul RATB, măsuri de siguranţă publică, salubritate,

de Iulia Barbu    |    29 Apr 2013   •   18:30
Bucureştiul, pregătit pentru vacanţa de 1 mai şi Paşti,  Posibilităţi de agrement, programul RATB, măsuri de siguranţă publică, salubritate,

Sorin Oprescu, edilul Capitalei, a dispus o serie de masuri pentru perioada cuprinsa intre 1 mai si sarbatorile Pascale, astfel incat sa fie asigurate mentinerea curateniei, transportul public si siguranta bucurestenilor precum si  buna desfasurare a activitatilor organizate in Capitala cu acest prilej.

Siguranta publica
Pentru asigurarea ordinii publice, Politia Locala a Municipiului Bucuresti va dubla, incepand de maine, 30 aprilie, numarul echipajelor de ordine publica si circulatie – masura ce urmareste asigurarea linistii si ordinii publice in Capitala, cu ocazia Sarbatorilor Pascale.

Totodata, in noaptea de Inviere, centrul Capitalei dar si anumite zone cu potential de risc infractional se vor afla, in permanenta, sub monitorizare video pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale, existand astfel posibilitatea unor reactii imediate.

Zona Patriarhiei, a Centrului Istoric si a bisericilor din centrul Capitalei vor fi supravegheate atat de agentii locali cat si de sistemul de monitorizare al P.L.M.B.  In urmatoarele zile, in marile parcuri ale Capitalei linistea publica va fi asigurata de Patrula Calare a Municipiului Bucuresti – cu echipaje de politie calare.

In zonele aglomerate, din apropierea marilor magazine si piete, vor avea loc actiuni speciale in vederea combaterii comertului ambulant stradal neautorizat. Efectivele Politiei Locale a Municipiului Bucuresti vor mai asigura ordinea publica si la actiunile organizate, in aceasta perioada, de catre Primaria Capitalei.

Salubrizarea

In ceea ce priveste operatorii de salubrizare, potrivit dispozitiei Primarului General, acestia vor continua activitatile de spalat carosabil si trotuare, in toate sectoarele Capitalei, salubrizarea  arterelor si evacuarea deseurilor de pe terenurile virane, se va intensifica activitatea de monitorizare a evacuarii depozitelor necontrolate de deseuri, precum si asigurarea si mentinerea starii de salubrizare in zona lacaselor de cult. Mai mult, pentru a preintampina  acumularea unor cantitati de deseuri foarte mari la populatie,toti operatorii vor asigura serviciul de salubrizare menajera si in ziua de sambata.

Transportul public

RATB va avea program special in perioada 01.05 – 06.05.2013. Astfel, avand in vedere Hotararea Guvernului Romaniei nr. 79/06.03.2013 - pentru stabilirea zilelor de 02.05.2013 şi 03.05.2013 ca zile libere, in perioada 01.05 – 06.05.2013, liniile de transport public de suprafata, precum şi centrele de emitere şi reincarcare carduri vor functiona dupa un program corespunzator unei zile de weekend.

In noaptea de Inviere (04.05/05.05.2013), Regia Autonoma de Transport Bucureşti va pune in circulatie 51 de autobuze care se vor succeda la intervale de 40 minute pe liniile de noapte şi la 30 de minute pe linia expres 783.

Autobuzele liniilor de noapte, respectiv N101, N102, N103, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N113, N114, N115, N116, N117, N118, N119, N120, N121, N122 şi N123, (http://www.ratb.ro/v_noapte.php), vor asigura legaturi de transport intre cartierele bucureştene şi Piata Unirii.

Agrement
Incepand cu data de 1 mai debarcaderul din Parcul Herastrau isi deschide portile pentru bucuresteni. In data de 1 mai  plimbările cu vaporaşul vor fi gratuite.
In perioada minivacantei de 1 Mai si Sfintele Sarbatori Pascale, programul de functionare al debarcaderului va fi intre orele 12:00 – 20:00.
Tot incepand cu 1 mai se va deschide si strandul Giulesti din Capitala.
De asemenea, Piata Universitatii, Piata Charles de Gaulle si Piata Presei Libere au fost decorate festiv, ca si in alte metropole europene, in tematica Sarbatorilor Pascale.

În aceasta perioada, pana pe data de 5 mai, Primaria Municipiului Bucuresti, prin CreArT - Centrul de Creatie, Arta si Traditie a organizat, in parcul Cismigiu, evenimentul  „Traditii si Flori de Sarbatori”.
Astfel, bucurestenii sunt asteptati in Parcul Cismigiu, la un eveniment de exceptie dedicat traditiilor si obiceiurilor romanesti, unde mestesugari din toate regiunile tarii au pregatit pentru vizitatori podoabe lucrate manual, bunatati specifice sarbatorilor, aranajamente florale etc. Nu lipsesc nici momentele artistice si manifestari dedicate celor mici. Accesul vizitatorilor este liber.

×