Lavinius Sofei, un detinut condamnat la trei ani de inchisoare pentru ca a intrat cu masina intr-un sediu de politie, dupa care a folosit un pistol impotriva celor care au vrut sa il scoata din automobilul care a luat foc, a reusit sa ii puna pe jar pe sefii Penitenciarului Timisoara.
Detinutul a primit de la rudele lui un telefon mobil de ultima generatie prin intermediul caruia si-a facut cont de Facebook, si-a pozat camera si colegii de celula. In plus, el posta regulat mesaje prin care se plangea de mancarea proasta de dupa gratii, radea de gardieni, dar comenta si ultimele stiri din lume, el vorbind zilnic la telefon cu prietenii.
Practic, un jurnal in toata regula. De "reality-show-ul" organizat de Lavinius Sofei au aflat si sefii Penitenciarului Timisoara. Ca atare, toate celule au fost verificate la sange, iar telefoanele ilegale au fost gasite. Erau sase la numar si toate se puteau conecta cu usurinta la internet. "Am organizat o descindere. Detinutul nu avea voie cu un astfel de telefon la el. In acest moment, el si colegii lui care apar in poze, deci stiau de existenta telefonului, risca o prelungire a pedepsei cu 12 luni", a spus Magdalena Radu, purtator de cuvant al Penitenciarului Timisoara.