x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Câciu: ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanțare

Câciu: ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanțare

de Redacția Jurnalul    |    17 Mar 2024   •   00:05
Câciu: ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanțare
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunță fonduri de ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanțare.

„O nouă etapă Start Up Nation (2024) începând cu al doilea trimestru al acestui an”, anunță Câciu, pe pagina de Facebook.

În urma negocierilor purtate cu Comisia Europeană, Adrian Câciu spune că a obținut acordul finanțării din bani europeni a programului Start Up Nation-ediția 2024, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

„Am atins în acest fel doua obiective: finanțarea Start Up Nation din bani europeni (obiectiv ratat de toate guvernarile anterioare), descentralizarea fondurilor alocate IMM-urilor către ministerul de resort, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului care trebuie să fie/să devină numărul unu în elaborarea de politici publice și finanțări pentru economie. A fost un efort pe care l-am derulat de la începutul acestui an cu colegul meu de guvern, Ștefan Radu Oprea, care sunt convins că va duce acest program la bun sfârșit așa cum a făcut-o și în trecut”, a mai spus Câciu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: caciu imm finantare