Cristian Brancu nu putea sta liniştit în timp ce compatrioţii noştri sînt trataţi în Italia ca nişte infractori cu toate că singura lor vină este că s-au născut români. Şi imediat s-a alăturat campaniei SOS pentru românii din Italia, iniţiate de Trustul Intact
Cristian Brancu nu putea sta liniştit în timp ce compatrioţii noştri sînt trataţi în Italia ca nişte infractori cu toate că singura lor vină este că s-au născut români. Şi imediat s-a alăturat campaniei SOS pentru românii din Italia, iniţiate de Trustul Intact. “Este şansa de a spune lumii că nu trebuie să ne umilim în faţa nimănui. Mă ocup de tot ceea ce înseamnă personalitate. Acum vorbim despre personalitatea noastră, ca popor. Şi nu văd de ce am accepta discriminare, ca popor, chiar dacă avem şi noi «faliţii» noştri. Românii au făcut mult prea multe lucruri istorice în aceasta lume pentru a fi văzuţi ca o naţiune de mîna a doua. Pentru mine, SOS Românii din Italia este ocazia de a schimba ceva în România, prin solidaritatea şi forţa grupului, dar şi prin forţa mesajului”, ne-a declarat Agentul VIP. De asemenea, directorul revistei Confidenţial consideră că o astfel de acţiune ar trebuia extinsă şi în alte ţări, unde comunităţile româneşti sînt numeroase şi, în acelaşi timp, privite cu suspiciune de localnici: “Există şi alte colţuri ale lumii în care românii sînt priviţi ca paria. Nu ştiu dacă trebuia să uităm atitudinea pe care au avut-o jurnalele englezeşti în preajma aderării României la UE. Sau accesele xenofobe ale francezilor, de fiecare dată cînd românii îi pun în dificultate. Refuz ideea că sîntem cei mai tîlhari de pe pămînt, pentru că nu sîntem!”, a încheiat Brancu.