x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campanie umanitară - "25.000 de studenţi pentru salvarea unei mame"

Campanie umanitară - "25.000 de studenţi pentru salvarea unei mame"

05 Iul 2013   •   18:02
Campanie umanitară - "25.000 de studenţi pentru salvarea unei mame"

Uniunea Studenţilor din România (USR) iniţiază campania umanitară "25.000 de studenţi pentru salvarea unei mame" ce vine în sprijinul unuia dintre cei mai activi voluntari ai federaţiei, Andreea Rădulescu, a cărei mamă, Georgeta Rădulescu, în vârstă de 49 de ani a fost recent diagnosticată cu cu o tumoră cerebrală, fiind programată pentru operaţie la o clinică din Germania, pe data de 22 iulie 2013.

Totul a început din momentul în care mama Andreei a început să acuze dureri puternice de cap, pe care, la început, le-a pus pe seama unei spondiloze cervicale care era cunoscută în antecedentele sale medicale. Ulterior, starea de sanatate a Georgetei Rădulescu a început să se agraveze, iar durerile au început să fie din ce în ce mai persistente şi mai acute. Oboseala nejustificată pe care o simţea tot mai des, culminând cu amorţirea braţului stâng şi a maxilarului de aceeaşi parte au determinat-o pe Georgeta să meargă la un consult, fiind îndrumată către un examen computer tomograf şi unul RMN. Vestea primită în urma examenului a fost una cruntă, diagnosticul fiind de Meningiom frontal stâng, adică o tumoră cerebrală (diametru axial de 33/29 mm şi diametrul cranio-caudal 24 mm), medicul neurochirurg arătând că singură soluţie este intervenţia chirurgicală, efectuată cât mai curând posibil.

Familia tinerei studente a mers cu mama acesteia în consult la neurochirurgi din mai multe clinici din ţară, o cunoştinţă facilitându-le investigaţii preliminare la o Clinică din Nurnberg, Germania. Intervenţia chirurgicală este programată pentru data de 22 iulie 2013. Costul acestui demers este mult peste bugetul permis de familia Rădulescu, fiind vorba de suma de 25.000 Euro, incluzând 12 zile de spitalizare şi îngriijire medicală în cadrul clinicii. 
Facem apel la toţi cei care o pot ajuta cu donaţii sau cu transmiterea poveştii Andreei, pentru a  strânge banii cât mai curând posibil.

Suntem peste 500.000 de studenţi în ţară şi trebuie ca doar 25.000 să se solidarizeze pentru a o salva pe mama Andreei. Fii unul dintre cei 5% care vor dona 5 lei pentru această cauză. Haideţi să o ajutăm pe Andreea să-i redea mamei sale zâmbetul de altă dată.

Conturile la care se poate dona sunt:
RO45BTRLRONCRT00A6799202 – RON
RO57BTRLEURCRT00A6799201 – EURO
BANCA TRANSILVANIA -SUC.PANTELIMON
TITULAR: RADULESCU GEORGETA

Pe lângă aceste conturi, există posibilitatea de a dona în urna fixă aflată în sediul Uniunii Studenţilor din România din incinta Casei de Cultură a Studenţilor aflată pe Calea Plevnei nr 61, etaj 1, sector 1, Bucureşti.

Mai multe detalii despre cazul doamnei Georgeta Rădulescu, găsiţi aici
http://radulescugeorgeta.wordpress.com
https://www.facebook.com/StudentiPentruOMama/info

×
Subiecte în articol: apel umanitar