x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Candidat la Primărie și familia sa, grav răniți într-un accident rutier

Candidat la Primărie și familia sa, grav răniți într-un accident rutier

de Antena 3    |    05 Iun 2016   •   15:51
Candidat la Primărie și familia sa, grav răniți într-un accident rutier

Un candidat la Primărie, dar și membrii familiei sale au fost răniți, duminică, după ce au fost loviți în plin de o mașină, în comuna Cosoba, judetul Giurgiu.

“Este vorba despre un accident rutier produs în jurul orei 09:35, în localitatea Cosoba. Un șofer auto de 48 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa la volanului autoturismului său de teren, la un viraj la stânga nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care a ricoșat într-un alt autoturism, aflat în afara părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea a trei persoane, al conducătorului auto dintr-un Opel și doi pietoni, care se aflau lângă mașină, un bărbat de 41 ani și o tânără de 19 ani”, a explicat Cristian Șuță, purtător de cuvânt al IPJ Giurgiu.

Cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

VEZI VIDEO, pe antena3.ro

×