Fără daune morale, deoarece orice investiţie este un risc. Aşa a motivat ieri instanţa sentinţa in controversatul caz FNI, prin care judecătorul a decis ca investitorii FNI să primească despăgubiri nu mai mari decăt cuantumul sumelor investite.
Fără daune morale, deoarece orice investiţie este un risc. Aşa a motivat ieri instanţa sentinţa in controversatul caz FNI, prin care judecătorul a decis ca investitorii FNI să primească despăgubiri nu mai mari decăt cuantumul sumelor investite.
Tribunalul Bucureşti a făcut ieri publică motivarea sentinţei din dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI). In motivare se arată că nu acordă daune morale investitorilor, deoarece investirea la un fond mutual prezintă din start riscuri şi, implicit, asumarea riscului falimentului.
IMBOGĂŢIRE FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ. Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti - cel care a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la 13 ani de inchisoare - subliniază că privitor la despăgubirile materiale acordate investitorilor FNI, cuantumul lor "nu poate depăşi pe cel al sumelor iniţial investite, avănd in vedere că valoarea unităţii de fond anunţată de SOV Invest nu avea nici o bază reală şi deci s-ar ajunge la o imbogăţire fără justă cauză".
DE LA AVAS. Magistratul a mai decis ca AVAS, in calitate de succesor in drepturi şi obligaţii al CEC-ului, să se "subroge" CEC-ului şi l-a obligat, in baza contractului de fidejusiune-cauţiune, la plata de despăgubiri către păgubiţii care s-au constituit in proces părţi civile. AVAS urmează să fie despăgubit de inculpaţi şi de părţile responsabile civilmente cu sumele plătite in baza contractului de fidejusiune-cauţiune, precum şi ca urmare a prejudiciului suferit de CEC, in urma raportului cu FNI şi SC SOV Invest SA, se precizează in motivare.
INCULPAŢII PLĂTITORI. La data de 20 martie a.c., Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, a fost condamnată la 13 ani de inchisoare pentru inşelăciune, fals in inscrisuri şi abuz in serviciu in formă calificată. Nicolae Popa - fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de incredere al SOV Invest, a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru inşelăciune şi fals in inscrisuri. Marian Petrescu, fost preşedinte al SOV Invest, a primit trei ani de inchisoare cu suspendarea executării pedepsei, in timp ce Mihaela Sima, fost director economic al SOV Invest, Marius Andrei, cenzor extern independent al SOV Invest, Gavril Bătrăn şi Diţă Ioan, membri ai Consiliului de Administraţie al SOV Invest, Bebis Cezara - comisar coordonator al Departamentului de reglementare a pieţei şi intermediere financiară din cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), sunt alţi condamnaţi. Boboc Ştefan - fost preşedinte al CNVM, a fost condamnat la trei ani cu suspendarea executării pedepsei. Gheorghe Negură şi Mircea Ianculescu, foşti membri ai Consiliului de incredere FNI, au fost condamnaţi la căte trei ani de inchisoare. AVAS işi va recupera sumele cu care ii va despăgubi pe cei 130.798 de investitori FNI din conturile poprite ale firmelor implicate şi ale acestor inculpaţi, precum şi din vănzarea bunurilor lor mobile şi imobile, pe care s-a aplicat deja sechestru. Reamintim că Tribunalul a declarat valabil contractul de fidejusiune/cauţiune din data de 6 decembrie 1999, incheiat intre CEC, SOV Invest şi FNI. Firmele Gelsor, SOV Invest, CEC Valori Mobiliare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi AVAS au fost obligate de instanţă să plătească un total de 1.450.000 de lei noi cheltuieli de judecată către stat. Ieri, dosarul, care are sute de volume, a fost transportat la Curtea de Apel Bucureşti, unde se va judeca apelul declarat de părţi.