x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bărbat din Capitală, cercetat pentru viol și răpire, arestat preventiv

Bărbat din Capitală, cercetat pentru viol și răpire, arestat preventiv

de Redacția Jurnalul    |    29 Sep 2023   •   21:00
Bărbat din Capitală, cercetat pentru viol și răpire, arestat preventiv
Sursa foto: Hepta

Un bărbat de 45 de ani, acuzat că a răpit și violat o fată de 22 de ani, a fost prins de polițiștii din Capitală și reținut, iar ulterior instanța a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă.

Poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 Poliție au reținut, joi, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 14.00, Secția 17 Poliție a fost sesizată direct, de către o femeie, în vârstă de 22 de ani, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 01:50, ar fi fost victima mai multor infracțiuni.

Din probatoriul administrat în cauză, a reieșit faptul că femeia ar fi fost obligată să-l urmeze pe bărbat în interiorul unui imobil, iar, mai apoi, ar fi fost agresată fizic și prin constrângere, împotriva voinței sale, bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, în mod repetat.

Astfel, în urma punerii în executare a unui mandat de percheziție domiciliară, au fost identificate și ridicate mai multe dispozitive electronice, precum și alte bunuri de interes în cauză.

De asemenea, în baza unui mandat de aducere, bărbatul bănuit a fost depistat și condus la audieri, la sediul secției de poliție.

Întrucât s-a constatat existența unui risc iminent, polițiștii au procedat la întocmirea Formularului de Evaluare a Riscului, față de bărbat fiind emis un ordin de protecție provizoriu.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, iar, ulterior, față de acesta, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: capitala viol rapire