Plecarea lui Vasile Blaga de la conducerea Ministerului de Interne (MAI) pare să fi calmat, cel puţin pentru moment, spiritele. După ce în ultimele zile toate mişcările - atât cele venite dinspre Cotroceni, cât şi cele din "ograda" Internelor - s-au desfăşurat furtunos, ieri apele s-au liniştit. Probabil, până la noi ordine!
Deşi, iniţial s-a zvonit că plecarea lui Vasile Blaga va duce şi la demisia sau demiterea celorlalţi "grei" din Poliţie şi Interne, se pare că puzzle-ul a fost lămurit definitiv. În afară de Mihai Capră, secretarul de Stat pentru Relaţia cu Prefecturile, care şi-a dat marţi demisia, toţi ceilalţi - Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, Olimpiodor Antonescu, şeful Jandarmeriei Române, Ştefan Pop, şeful DGIPI, Dan Valentin Fătuloiu, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul MAI, Liviu Popa, şeful DGA - au rămas în continuare pe poziţii. "Am venit în aceeaşi echipă cu Vasile Blaga la minister şi mi se pare normal să plec o dată cu dumnealui. Nu am ce să-mi reproşez. Nu intenţionam să fac o carieră în MAI", a declarat Mihai Capră.În schimb, ca să-şi "ispăşească" păcatele că vineri, când nu a fost la post ca să-l apere pe Traian Băsescu în faţa "caşchetelor", Valentin Fătuloiu, şeful de la Ordine şi Siguranţă din MAI, pare să-şi fi învăţat lecţia. Mai activ decât de bicei, Fătuloiu - despre care s-a spus că ar fi fost chiar nominalizat pentru funcţia de Ministru al Internelor - a venit imarţi în Piaţa Victoriei, unde a discutat cu liderii BNS despre protestul din Capitală. Acesta a precizat că trebuie să se ocupe de măsurile de ordine şi siguranţă publică pentru buna desfăşurare a protestului.
Spre liniştea noastră, tot ieri premierul Emil Boc s-a împăcat cu poliţia. Nemulţumit probabil de haosul din traficul bucureştean, premierul Boc a declarat că a decis să apeleze din nou la Poliţia Rutieră. Boc a mai spus că decizia sa din ultimele zile de a renunţa la serviciile poliţiştilor a reprezentat modalitatea prin care a dorit să îşi exprime dezacordul faţă de persoane care au depăşit cadrul legal la protestele de săptămâna trecută.
Premierul a sosit la Ministerul Educaţiei, unde a participat la semnarea unor contracte, însoţit de un motociclist de la Poliţia Rutieră, care a deschis drumul pentru coloana oficială a acestuia. În schimb, pentru a doua zi consecutiv preşedintele Traian Băsescu merge la Palatul Cotroceni cu o maşină obişnuită, fără să-i fie deschisă calea de antemergători.
Raportul despre protestul poliţiştilor, în CSAT
După depunerea jurământului de către noul ministru al Internelor, Traian Igaş, preşedintele Traian Băsescu a participat luni seară, la sediul Ministerului de Interne, la predarea ştafetei între fostul ministru Vasile Blaga şi succesorul său. Între sărutul de adio cu Vasile Blaga şi felicitările transmise noului "soldat disciplinat" Igaş, Băsescu a cerut pentru şedinţa CSAT de astăzi de la Cotroceni un raport despre protestul poliţiştilor, care va fi prezentat în şedinţă. "Nu am glumit, vreau raport al Guvernului referitor la ce s-a întâmplat pe 24 septembrie."
Printre subiectele anunţate de Administraţia prezidenţială în şedinţa CSAT pe ordinea de zi a reuniunii este şi aderarea României la Spaţiul Schengen, ce reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale ţării noastre după 1 ianuarie 2007. România şi-a stabilit ca termen pentru aderarea la Spaţiul Schengen data de 27 martie 2011 şi respectarea acestui calendar este imperios necesară. Mai ales că, în ziua demisiei sale, omul văzut de mulţi ideal pentru realizarea obiectivului aderării la Spaţiul Schengen, Vasile Blaga, a precizat că "MAI este singura instituţie din România care a reuşit să atragă în proporţie de 100% fonduri europene - este vorba despre 600 de milioane de euro".