Deşi Palatul Parlamentului este o gaură neagră în bugetul României, de câte ori s-a vorbit despre mutarea aleşilor într-o clădire mai mică, ideea a fost respinsă atât de senatori şi deputaţi, cât şi de miniştri. Casa Poporului consumă cât două mii de locuinţe şi se plătesc anual peste un milion şi jumătate de euro pentru factura la întreţinere pentru că n-a fost modernizată de mai bine de douăzeci de ani.
Anul acesta este nevoie de aproape un milion de euro pentru reparaţia urgentă a unei terase de peste două sute de metri şi a douăsprezece ascensoare. Terasa de la etajul trei are peste 200 de metri şi se întinde peste toată aripa Casei Poporului dinspre Parcul Izvor. Mai exact peste zeci de săli de şedinţe şi birouri. Reparaţia acestei terase a fost cuprinsă în bugetul din fiecare an, însă deputaţii n-au reuşit niciodată să înceapă lucrarea. Ani de-a rândul a plouat, iar apa s-a infiltrat în construcţie, afectând tavanul mai multor săli, din care chiar au căzut bucăţi de tencuială. Acum, Camera Deputaţilor a scos lucrarea la licitaţie şi aşteaptă cât mai multe firme să participe, mai ales că preţul pe care sunt dispuşi deputaţii să-l plătească nu e deloc mic. Aproape 500.000 de euro sunt puși la bătaie pentru această lucrare. „Reparaţia este urgentă, acolo, între terasa respectivă şi tavanul sălilor, s-a strâns o pungă de apă. E o eroare de construcţie care trebuie remediată. Noi am încercat să oprim degradarea, dar s-a întârziat prea mult cu reparaţia. Am pus mai multe găleţi între tavan şi tavanul fals care să adune apa, apoi am drenat-o cu nişte furtune. E nebunie ce e acolo şi devine periculos”, au declarat, pentru Jurnalul Naţional, surse din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaţilor.
Lifturi cu azbest
Din cele douăzeci şi unu de lifturi pe care le folosesc depu¬taţii şi angajaţii lor, doar 10 au fost modernizate. Deşi durata de funcţionare a unui ascensor este de 8 ani, reviziile tehnice periodice au demonstrat că lifturile au fost în stare bună, dar încalcă normele Uniunii Europene. Înainte de revoluţie, pe uşi şi pe sistemul de frânare s-a folosit azbestul, considerat acum cancerigen şi interzis de Uniunea Europeană. ISCIR a anunţat că nu va mai acorda autorizaţie de funcţionare decât în urma înlocuirii sau retehnologizării lifturilor, retehnologizare pentru care Camera Deputaţilor va plăti în jur de 400.000 de euro.
Zgonea are nevoie de aer
În corpul B2, cel în care îşi are biroul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-au stricat aparatele de aer condiţionat. Chiar când încep căldurile cele mari. Aşa că secretariatul general a lansat o licitaţie pentru reparaţii, care costă 1.000 de lei. Surse din aparatul administrativ au declarat pentru Jurnalul Naţional că sunt câteva aparate de aer condiţionat care foloseau un freon scos de pe piaţă de Uniunea Europeană. Acum freonul s-a terminat şi nu mai poate fi găsit nicăieri, aşa că aparatele trebuie adaptate la un alt tip de combustibil. Deocamdată în biroul preşedintelui Zgonea climatizarea răceşte suficient. Problemele mari sunt însă în sălile de şedinţe ale comisiilor pentru Sănătate şi Afaceri Europene.
Costuri exorbitante
Pentru anul în curs, bugetul Camerei Deputaţilor este de 236.600.000 lei, însă cea mai mare parte a banilor se duce pe cheltuielile de personal. Pentru bunuri şi servicii au fost alocate 59.000.000 de lei. Din aceşti bani, doar o parte merg către lucrările de întreţinere şi cheltuielile de funcţionare a sediului Camerei, din această sumă fiind plătite şi deplasările externe şi costurile de protocol.