Casa Presei:Parcarea cu “scântei”

În 2007, Jurnalul Naţional trăgea un semnal de alarmă în legătură cu haosul din parcarea de la Casa Presei. Iată-ne ajunşi în 2008, iar locul cu pricina se confruntă cu aceleaşi probleme. Numărul maşinilor este în continuă creştere, iar lipsa indicatoarelor şi a marcajelor rutiere duce inevitabil la producerea tamponărilor, devenite specialitatea casei, zilnic petrecându-se câte un astfel de incident.

În 2007, Jurnalul Naţional trăgea un semnal de alarmă în legătură cu haosul din parcarea de la Casa Presei. Iată-ne ajunşi în 2008, iar locul cu pricina se confruntă cu aceleaşi probleme. Numărul maşinilor este în continuă creştere, iar lipsa indicatoarelor şi a marcajelor rutiere duce inevitabil la producerea tamponărilor, devenite specialitatea casei, zilnic petrecându-se câte un astfel de incident.

Imobilul de la Casa Presei se întinde pe 23.000 mp, cuprinde peste 6.000 de încăperi, în care lucrează 3.000 de persoane, alte 7. 000 fiind zilnic în trecere. Peisajul nu este deloc unul încântător. Pe principiul uite că facem şi noi ceva, în zonă au fost plantaţi mai mulţi copaci, iar spaţiul verde extins. Nimic rău în asta, însă s-au “omis” câteva “mici” detalii extrem de importante. În ditamai parcarea de la Casa Presei şi prin împrejurimi, indicatoarele şi marcajele rutiere care să te ghideze pe ce lume eşti sunt amplasate pe ici, pe colea, prin punctele (ne)esenţiale. Aşa că, dacă ai curiozitatea să arunci o privire, o să te convingi singur că regula primului sosit în intersecţie face legea. Este o mare de maşini (circa 1.000 de bucăţi pe zi), multe dintre ele parcate chiar pe spaţiul verde sau lăsate la voia întâmplării, blocând astfel şi căile de acces ale altor autovehicule.

Cei mai mulţi şoferi motivează că habar nu au pe unde trebuie să circule şi că sunt total derutaţi de faptul că în zonă nu există nici un indicator rutier, nici o trecere de pietoni sau vreun limitator de viteză. Iar regula priorităţii de dreapta este aplicată de fiecare cum crede de cuviinţă.

Şi vă daţi seama ce se întâmplă când la volan este vreun stângaci...

 

Se ridică din umeri!

Dacă încerci să ridici ceva întrebări în legătură cu această problemă, ar fi mai bine să te laşi păgubaş. Răspunsul autorităţilor va fi scurt şi pe lângă subiect. “Durează”, “e nevoie de multe aprobări pentru semaforizarea unei intersecţii, de schiţe, de planuri”. Din păcate, ori de câte ori avem vreo iniţiativă ajungem să ne limităm la stadiul de planuri.

Şi dacă totuşi “te încăpăţânezi” să deranjezi autorităţile cu astfel de probleme “minore” –

precum lipsa indicatoarelor – e bine să te înarmezi cu multă, multă răbdare. Pentru început, după ce sesizezi că în zona ta indicatoarele rutiere lipsesc, ca un bun cetăţean care eşti te apuci şi suni la Primărie, mai exact la Comisia Tehnică de Circulaţie a Primăriei Capitalei. Fără să te cheme “Mama Omida”, de aici anticipezi că ţi se va spune să faci un desen în care să explici citeţ ce indicator doreşti să amplasezi, unde şi de ce. Cu cererea în mână, te adresezi politicos comisiei să te primească pentru audiere. În funcţie de importanţa solicitărilor tale şi de cheful membrilor, în urma votului se va decide dacă proiectul tău este aprobat. După obţinerea ok-ului, nu-ţi imagina că problema ta este rezolvată. Da’ de unde!

Abia acum începe. Poate dura o săptămână, o lună sau chiar... un an. Asta în cel mai fericit caz! Se pare că semnalul tras de Jurnalul Naţional în urmă cu opt luni în legătură cu parcarea “cu scântei” de la Casa Presei nu s-a ridicat la importanţa Domniilor lor, căci nimeni nu s-a sinchisit să ia vreo măsură.