Casa Regală a anunţat că la funeraliile Regelui Mihai, care vor avea loc sâmbătă, vor fi prezenţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei şi Sfântului Scaun.
Potrivit unui comunicat transmis vineri seara AGERPRES, vor participa la funeralii: comisarul european Corina Creţu, Zviad Dzidziguri - vicepreşedintele Parlamentului Georgiei, Talat Xhaferi - preşedintele Parlamentului Republicii Macedonia şi Kocho Angjushev - viceprim-ministru al Republicii Macedonia, Sir Alan Duncan - ministru de stat pentru Europa şi America din Marea Britanie, Ahmet Yildiz - ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Turcia, monseniorul Nikola Eterović şi monseniorul Miguel Maury Buendía - reprezentând Sfântul Scaun.
În afară de Familia Regală a României, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia, precum şi Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne.
Vor fi prezenţi: Regele Carl XIV Gustaf al Suediei şi Regina Silvia a Suediei, Marele Duce de Luxemburg, Regele Juan Carlos I al Spaniei şi Regina Sofia a Spaniei, Principele de Wales, Regele Simeon al II-lea al bulgarilor, Regina Anne-Marie a elenilor, Principesa Muna a Iordaniei, Principesa Astrid a Belgiei şi Principele Lorenz al Belgiei, Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei şi Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei, Ducele de Braganza, Principele Georg al Prusiei, Arhiducele Karl al Austriei, Marea Ducesă Maria a Rusiei, Principele Moştenitor Leka II al albanezilor şi Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor, Principesa Isabelle de Liechtenstein, Principesa Rym a Iordaniei, şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein, Marele Duce de Baden şi Marea Ducesă de Baden, Principesa Irina a Greciei, Arhiducele Dominic al Austriei şi Arhiducesa Emmanuella a Austriei, Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, Baronul Hanns-Ulrich von Holzhausen şi Baroana Alexandra von Holzhausen (doamna Ferch), Arhiducele Georg al Austriei, Arhiducele Martin al Austriei, Arhiducesa Katharina a Austriei, Principele Emmanuel Philibert de Savoia, Principele Nikolaos al Greciei, Principele Eberhard de Wurttemberg, Principesa Chantal a Franţei, Baronul Francois-Xavier de Sambucy de Sorgue, Principesa Anne de Ligne, Cavalerul Charles de Fabribeckers, Principesa Tatiana Radzivill (doamna Fruchaud) şi dr. John Fruchaud. AGERPRES