x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cătălin Denciu, medicul rănit la Piatra Neamț, premiat la Gala Premiilor „Medica Academica”

Cătălin Denciu, medicul rănit la Piatra Neamț, premiat la Gala Premiilor „Medica Academica”

12 Dec 2020   •   18:58
Cătălin Denciu, medicul rănit la Piatra Neamț, premiat la Gala Premiilor „Medica Academica”

Dr. Cătălin Denciu, medicul rănit grav în incendiul de la secția de ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț pe 14 noiembrie, a fost premiat la Gala Premiilor de Excelență ”Medica Academica” 2020, eveniment aflat la ediția a IX-a, cu ”Premiul de Excelență Medica Academica - medici din linia întâi”.

Când a izbucnit incendiul, medicul a intrat în secția de terapie intensivă încercând să salveze pacienții internați. În prezent, Dr. Denciu este internat la un spital miliar din Belgia, după ce a avut arsuri pe 75% din suprafața corpului, iar soția sa, Dr. Alina Denciu, a transmis organizatorilor în primul rând mulțumiri pentru că “s-au gândit la el” și că, deși starea sa de sănătate nu-i permite momentan să înregistreze un mesaj, are “credința că atunci când își va reveni se va bucura”.

Laudatio a fost rostit de Prof. Ioana Grigoraș (Iași) care i-a fost coordonatoare de rezidențiat. ”Prin natura provocărilor aduse de pandemie, profesiunea de medic, ajunsă în lumina reflectoarelor, capătă noi valențe și recunoaștere socială, fațete până acum pierdute poate pe nedrept în ochii publicului larg. Simbolul pentru toți medicii din linia întâi este dr. Cătălin Denciu. Este un motiv de admirație și inspirație pe care merită să îl onorăm cu recunoștința noastră”, a spus prof. Grigoraș. Aceasta a menționat că dr. Denciu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, a fost un rezident ”serios, dedicat studiului și profesiei, hotarât să devină un bun specialist, dar și o fire blajină și calmă”.

Monografia ”Pandemia Covid-19 în România. Aspecte clinice și epidemiologice” apărută la Editura Academiei Române sub coordonarea Acad. Prof. dr. Victor Voicu a primit Premiul Medica Academica pentru cea mai bună realizare editorială a anului. ”Cartea este scrisă de reprezentanți ai școlii medicale românești și cuprinde capitolele care definesc această boală creată de virusul SARS-CoV-2 pe care ar trebui să îl cunoaștem, făcând parte din familia coronavirusurilor, dar nu e chiar așa. E o entitate nouă, știam ceva despre SARS-CoV-1, dar a fost puțin neglijat. Dacă eram mai atenți, am fi făcut un vaccin care se potrivea și pentru actuala pandemie, astfel încât să o putem preveni”, a explicat Acad. Prof. dr. Victor Voicu, în discursul de primire a premiului. “Boala o învățăm din mers, pe noi și pe populația umană”, a adăugat. Această afecțiune este deosebit de complexă din cauza interacțiunii virusului cu structura ACE2 care se regăsește la nivelul tuturor țesuturilor; aceasta generează o endotelită sistemică, ajunge la nivelul tuturor organelor și cauzează chiar consecința uneori dramatică, o insuficiență multiplă de organ. Aceasta subliniază agresivitatea acestui virus care e considerat mai activ decât precedentul de 10-20 de ori, infectivitatea fiind extrem de mare, a explicat Acad. Voicu. ”Să zicem că este de orgine naturală; personal, am dubii și nu sunt singurul. Chiar și genetic s-a demonstrat că are o inserție adăugată în genom care îl duce spre o asemănare cu HIV și imunosupresia însoțește această boală, ceea ce ne îngrijorează; comunitatea medicală trebuie să se ocupe doar de sănătatea și bunăstarea omenirii și nu de războaie biologice și de afectări grave ale populației lumii”, a concluzionat președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române.

Premiul Fundației Cajal pentru cercetare fundamentală a revenit Cerc. Gr. I Gabriela Anton, Institutul de Virusologie “St. Nicolau”, București, discursul de laudatio fiind susținut de Irina Cajal, fiica Acad. Nicolae Cajal și președintă a fundației cu același nume.

Dr. Florin Botea, Institutul Clinic Fundeni, București a primit premiul “Dan Setlacec” pentru realizări deosebite obținute în chirurgie pentru care laudatio a fost rostit de Prof. Irinel Popescu. În cadrul evenimentului, reputatul chirurg și autor al primului transplant de ficat din România, a vorbit și despre realizările Prof. Carol Stanciu, gastroenterolog și adevărat creator de școală la Iași, care a primit Premiul Medica Academica pentru întreaga activitate.

Un al doilea premiu pentru întreaga activitate a recompensat parcursul profesional remarcabil al Prof. Nicolae Hâncu (Cluj-Napoca), diabetolog, educator și promotor al alimentației sănătoase, pentru care laudatio a fost realizat de Acad. Victor Voicu.

Premiul de Excelență Medica Academica – medic comunicator a fost acordat Dr. Virgil Musta, director medical, Spitalul de Infecțioase Timișoara. “Rezultatele obținute la Timișoara sunt efectul unei munci de echipă, dar și al unei comunicări cu echipa și comunitatea. Întotdeauna am considerat că lupta în pandemie se duce în comunitate pentru a preveni boala, motiv pentru care cred că numai împreună vom reuși să câștigăm acest război”, a spus dr. Virgil Musta, pentru care laudatio a fost susținut de redactorul-șef al revistei Medica Academica, Delia Budurcă.

“Premiul de Excelență Medica Academica – medic român, ambasador în lume”, a recompensat activitatea științifică și de cercetare translațională a Prof. Dan Duda, Massachusetts General Hospital, autor, împreună cu echipa sa, a numeroase cercetări în domeniul cancerului, radioterapiei și markerilor tumorali ale căror rezultate au fost publicate în prestigioase reviste, cum ar fi Nature, Nature Medicine, Nature Genetics, Cell. Premiul vine în continuarea proiectului “Medic român, ambasador în lume”, demarat de revista Medica Academica încă din 2010, care a evidențiat activitatea a zeci de medici formați în România care activează pe meridianele lumii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cătălin Denciu piatra neamţ incendiu ati