x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cătălin Voicu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în cursul dimineţii

Cătălin Voicu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în cursul dimineţii

22 Apr 2013   •   18:40
Cătălin Voicu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în cursul dimineţii
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Cătălin Voicu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în cursul dimineţii, a declarat prof. dr. Mircea Beuran, informează agerpres.ro. Acesta a precizat că pacientul a venit cu hemoragie rectală şi cu anemie, urmând să fie supus mai multor investigaţii.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a rămas în pronunţare luni în dosarul în care fostul senator Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, alături de fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu.

La ultimul termen al procesului, Cătălin Voicu nu a fost prezent, avocaţii săi afirmând că acesta s-a internat luni dimineaţă la Spitalul Floreasca iar familia i-a informat că ar fi suspect de cancer la colon.

Apărătorii au solicitat amânarea dosarului, pentru ca Voicu să dea o ultimă declaraţie în dosar, însă preşedintele completului, Livia Stanciu, nu a fost de acord.

Livia Stanciu le-a spus avocaţilor că purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a anunţat luni în presă, la ora 12:00, că Voicu nu este internat în această unitate medicală.

Livia Stanciu nu a fost de acord nici cu amânarea pronunţării sentinţei definitive, deşi avocaţii ceruseră acest lucru, pe motiv că au nevoie de timp pentru a depune motive scrise de recurs.

Procurorul de şedinţă a cerut completului majorarea pedepsei pentru fostul senator Cătălin Voicu, de la cinci ani de închisoare la nouă ani cu executare. 

×
Subiecte în articol: catalin voicu