x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Căutarea copilului dispărut în zona Rânca a fost reluată

Căutarea copilului dispărut în zona Rânca a fost reluată

27 Iul 2009   •   00:00

În această dimineaţă, căutarea băiatului de şapte ani dispărut la Rânca, judeţul Gorj, a fost reluată, la operaţiune participând aproximativ o sută de poliţişti, jandarmi şi salvamontişti.



Căutările se vor desfăşura în zona râurilor şi pârurilor din jurul staţiunii Rânca, zone care au mai fost verificate şi zilele trecute, fără niciun rezultat.

Râurile Galbenul şi Gilort, situate la câţiva kilometri distanţă de zona în care a dispărut copilul, Costea Velcev, au fost verificate până acum în perimetrele în care acestea se intersectează cu diferite drumuri sau cărări de munte.

Duminică, au fost cele mai multe persoane implicate în activităţile de căutare, peste 320 de poliţişti, jandarmi, poliţişti comunitari, pădurari, salvamontişti, proprietari de ATV-uri şi motociclişti din Gorj, precum şi agenţi de căutare de la firme private fiind prezenţi la Rânca.

Mulţi dintre poliţişti şi jandarmi au fost aduşi de acasă din timpul lor liber, aceştia revenind, luni, la birou, pe munte fiind implicaţi în operaţiunile de căutare angajaţi din structurile IPJ Gorj care nu afectează bunul mers al activităţii curente a instituţiei.

Duminică dimineaţă, un elicopter al MAI dotat cu cameră termosensibilă a survolat zona, însă fără niciun rezultat, informează Mediafax.

Copilul, Constantin Velcev, este din Constanţa şi a venit cu bunicii săi la Rânca miercuri seară, iar joi seară bunicii au constatat că acesta dispăruse de la cabana unde erau cu toţii cazaţi.

Bunica băiatului, Nadejda Arbust, a spus că băiatul a fost doar câteva minute singur, în apropierea cabanei, în condiţiile în care în cursul zilei se mai jucase prin zonă fără probleme. Femeia spune că băiatul era îmbrăcat cu pantaloni scurţi şi avea pe el un tricou şi un pulover, iar în picioare avea papucii de casă.

Bunica spune că l-a căutat împreună cu alte persoane la cabanele din vecinătate fără a-l găsi, după care timp de câteva ore a sperat că băiatul se va întoarce singur, ea anunţând Poliţia şi salmontiştii gorjeni joi, în jurul orei 22.00.

Poliţiştii, salvamontiştii şi jandarmii l-au căutat pe copil în fiecare zi de la dispariţia acestuia, verificând suprafeţe întinse de pădure şi teren accidentat, însă fără rezultat.

Mama copilului, Olga Velcev, a declarat, sâmbătă, că familia sa oferă recompensă celor care vor putea ajuta la găsirea copilului, fără a menţiona vreo sumă. În acest caz, poliţiştii iau în calcul şi varianta răpirii. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator