Cauza naţională merită totul
inclusiv lupta pentru
prosperitatea naţională.
Prea mulţi au luat cauza naţională
drept pavăză împotriva
nevoilor fireşti ale cetăţeanului.
Cauza naţională a fost
şi este folosită
ca o diversiune împotriva
adevăratei cauze naţionale.
Nu poţi dori binele naţional
făcând rău naţional,
poporul acesta are nevoie
tocmai de ce are nevoie,
de nimic mai mult,
de nimic altceva.
A invoca armonia
când tu calci în picioare oamenii
e prea mult.
Cauza naţională merită
absolut totul,
inclusiv
înţelegerea justă a cauzei naţionale.
Iar cauza naţională
e, în primul rând,
cauza nevoiaşilor, nenorociţilor,
săracilor acestei naţiuni.
Pentru cauza naţională
trebuie făcut totul,
chiar şi ceva pentru naţiune.
Adrian Păunescu
1983, din volumul "Poezii cenzurate", apărut în 1990, la Editura Păunescu