Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat, marţi, că mai are disponibile locuri de cazare gratuită pentru pelerinii care vor merge la Şumuleu Ciuc pe 1 iunie, cu ocazia vizitei Papei Francisc.
Aproape 50 de persoane au solicitat până acum cazare, au precizat reprezentanţii Primăriei, potrivit cărora cei interesaţi pot face rezervări la numărul de telefon 0267 311243 sau la adresa de email info@sepsi.ro.
După finalizarea listei, autorităţile locale vor stabili locul în care vor fi cazaţi, în principiu fiind luate în calcul două variante - la noua Arena Sportivă Sepsi sau la Sala Sporturilor din municipiul Simeria.
"După finalizarea listei se va decide unde şi câte zile vor fi cazaţi", au declarat, reprezentanţii Primăriei.
În luna februarie a.c, autorităţile locale au anunţat că pot pune la dispoziţia pelerinilor aproape 2.000 de locuri de cazare în sălile de sport din municipiul Sfântu Gheorghe, localitate aflată la aproape 70 de de kilometri de Miercurea Ciuc, respectiv de Şumuleu Ciuc.
Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în România în perioada 31 mai-2 iunie, urmând să fie prezent în Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi la Sanctuarul Marian de la Şumuleu Ciuc.
Suveranul Pontif va veni la Şumuleu în data de 1 iunie şi va oficia o liturghie în altarul aflat în şaua muntelui Şumuleu, acolo unde are loc, în fiecare an, marele pelerinaj de Rusaliile catolice, care se va desfăşura, în acest an, la o săptămână după vizita Papei. AGERPRES