x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Caracal: Noi fragmente de oase găsite de polițiști în pădure

Cazul Caracal: Noi fragmente de oase găsite de polițiști în pădure

13 Oct 2019   •   15:00
Cazul Caracal: Noi fragmente de oase găsite de polițiști în pădure

Poliţiştii criminalişti au ridicat, sâmbătă, mai multe fragmente mici, posibil osoase, dintr-o pădure din Caracal. Aici au fost găsite, în luna august, oase umane şi cenuşă, despre care Gheorghe Dincă a susţinut că i-ar aparţine Luizei Melencu. Probele au fost observate de către un bărbat care a sunat la 112 şi a anunţat poliţia. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul în cauză este reporter.

"În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţişti criminalişti şi de investigaţii criminale s-au deplasat la faţa locului. Au fost ridicate fragmente mici, posibil osoase, acestea urmând a fi înaintate către DIICOT, în vederea continuării cercetărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Alexandra Dicu.

Pentru a se stabili dacă este vorba de fragmente osoase şi dacă acestea sunt umane sau de animal, probele ridicate de la Caracal trebuie trimise la INML.

Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, a ars corpurile victimelor iar rămăşiţele trupului Luizei Melencu le-ar fi aruncat la marginea unei păduri din Caracal. Pe 18 septembrie, DIICOT anunţa că oasele descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cazul caracal