x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce a postat Klaus Iohannis pe Facebook despre protestele din Piața Universităţii

Ce a postat Klaus Iohannis pe Facebook despre protestele din Piața Universităţii

22 Ian 2017   •   20:06
Ce a postat Klaus Iohannis pe Facebook despre protestele din Piața Universităţii

Klaus Iohannis  a postat un nou mesaj pe Facebook, după ce a participat la protestele din Bucuresti.

„Am fost în Piaţa Universităţii, alături de miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Or, aşa ceva nu se poate admite! Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi”, a scris președintele pe Facebook.

 

Câteva mii de persoane s-au adunat duminică seara în Piaţa Universităţii din Capitală, dar și în alte orașe din țară, pentru a protesta faţă de modificările care ar putea fi aduse legislaţiei penale. Protestul a fost anunţat pe reţelele de socializare. 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis