x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CE, infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor

CE, infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor

16 Iul 2015   •   15:25
CE, infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor
Sursa foto: antena3.ro

Comisia Europeană (CE) a lansat, joi, un infringement împotriva a şase state membre, printre care şi România, pentru că nu au comunicat măsurile adoptate pentru a asigura punerea în aplicare a Directivei privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

"Comisia Europeană este îngrijorată de faptul că Grecia, Spania, Italia, Malta, Portugalia şi România nu au comunicat toate măsurile naţionale adoptate pentru a asigura punerea în aplicare completă a Directivei 2011/93/UE privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. Directiva armonizează infracţiunile legate de abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă la nivelul Uniunii Europene. Textul legislativ stabileşte un nivel minim pentru sancţiunile penale şi include dispoziţii menite să combată abuzul sexual asupra copiilor pe internet şi turismul sexual cu implicarea copiilor. În plus, el are rolul de a împiedica persoanele condamnate pentru abuzuri sexuale asupra copiilor să exercite activităţi profesionale care implică un contact regulat cu copii", se arată într-un comunicat, citat de antena3.ro.

Măsurile prevăzute de această directivă ar fi trebuit să fie puse în aplicare până la 18 decembrie 2013. În ciuda scrisorilor de punere în întârziere (prima etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor) trimise în ianuarie 2014 Greciei, Spaniei, Italiei, Maltei, Portugaliei şi României, aceste şase ţări fie nu au notificat încă Comisiei toate măsurile naţionale luate pentru a asigura punerea în aplicare completă a acestei directive, fie nu au adoptat încă legislaţia necesară pentru respectarea tuturor dispoziţiilor directivei.

Prin urmare, Comisia a decis, joi, să trimită aviz motivat (infringement) celor şase ţări. Acestea au la dispoziţie două luni pentru a notifica Comisiei toate măsurile luate pentru a asigura punerea în aplicare completă a directivei, inclusiv pentru a alinia legislaţia naţională la legislaţia UE. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste ţări.

×
Subiecte în articol: ue uniunea europeana Comisia Europeana