x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce înseamnă Jurnalul Naţional pentru tine?

Ce înseamnă Jurnalul Naţional pentru tine?

12 Iun 2008   •   00:00

● Ludovic Orban ● Norica Nicolai ● Theodor Stolojan ● Crin Antonescu



"Felicit echipa redacţională a Jurnalului Naţional, care a reuşit să facă acest ziar să fie cel mai important la momentul actual, singurul ziar serios cu un tiraj semnificativ. Urmăresc zilnic rubricile de documentare, rubricile economice şi sociale şi apreciez abordarea profesionistă, precum şi echilibrul în raport cu mediul politic. Vă doresc să vă dublaţi tirajul pînă la majorat"
Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL

"Doresc să vă transmit, la aniversarea celor 15 ani de apariţie a Jurnalului Naţional, cele mai bune gînduri de prietenie. Vă mulţumesc pentru că în această perioadă aţi ştiut să fiţi deschizători de drumuri în arta comunicării cu oamenii, să daţi dovadă de seriozitate şi obiectivitate în demersurile jurnalistice pe care le-aţi realizat. La mulţi ani!"
Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL

"La aniversarea de 15 ani a Jurnalului Naţional doresc să urez ziarului «La mulţi ani!» şi mult succes la împlinirea vîrstei de 15 ani. Este ziarul care a parcurs tranziţia românească şi a avut un rol important în realizarea primilor paşi ai democraţiei româneşti. Cred cu tărie că o presă independentă este esenţială pentru o democraţie reală şi puternică. Felicit pe toţi cei care, în prezent şi în decursul timpului, au făcut posibilă apariţia zilnică a Jurnalului Naţional"
Theodor Stolojan, prim-vicepreşedinte PD-L

"Jurnalul Naţional este una din cele mai reuşite experienţe din istoria presei româneşti de după 1990, şi acest lucru e cu atît mai meritoriu cu cît Jurnalul s-a născut într-un moment în care piaţa era destul de plină, iar apariţia unui nou cotidian comporta riscuri considerabile. Apreciez la Jurnalul Naţional două lucruri: bogăţia şi varietatea informaţiei, pe de o parte, şi, pe de altă parte, spaţiul acordat editorialului, articolelor de opinie, care la rîndul lor sînt variate ca stil, ca atitudine şi ca opţiune politică. Este o publicaţie pe care o căutăm pentru că a avut acea idee de a ne propune o lege a deschiderii arhivelor PCR, care cuprind lucruri importante despre istoria noastră recentă, lucruri binevenite pentru un public larg şi în majoritate tînăr, care ştie prea puţin despre acest subiect. Nu mă lasă indiferent faptul că personalităţile jurnalistice ce au animat şi animă această publicaţie sînt unii dintre jurnaliştii mei preferaţi, pe care îi citesc cu bucurie chiar atunci cînd evaluările noastre diferă. Cred că Jurnalul Naţional are viaţă lungă înainte şi, în ceea ce mă priveşte, poate conta fără dubiu pe cititorul Crin Antonescu."
Crin Antonescu, vicepreşedinte PNL


Domnule director,
Ca simplu cititor al Ziarului Vertical JURNALUL NAŢIONAL, constat cu plăcere că păstrează, după cincisprezece ani, îndrăzneala de a fi mereu în linia întîi a interesului public, cu subiecte incomode, abordate cu aplomb, într-un stil inconfundabil, specific celor care consemnează şi comentează efemerul cotidian nu oricum, ci cu inteligenţă, har şi dragoste de adevăr. Fie ca şi de acum încolo jurnaliştii care dau viaţă acestei publicaţii de nivel naţional să rămînă în serviciul cetăţenilor, semeni ce merită o presă pe măsura vremurilor (im)previzibile pe care le trăim.
Cu sinceritate,
colonel Ion Petrescu, directorul Trustului de Presă al Ministerului Apărării

Dragii mei,
Vă doresc ani mulţi, frumoşi, constructivi, armonioşi şi de acum încolo!!! V-am cunoscut prin intermediul publicităţii media organizate de sclipitorul Marius Tucă. Recunosc că un rol esenţial în alegerea acestui ziar l-a constituit imaginea creată de acest formator de opinii. Sînteţi, din punctul meu de vedere, verticali, obiectivi, cu un spectru larg de abordare a ceea ce se întîmplă în jurul nostru şi în noi. Iubesc spiritul transmis de Jurnalul Naţional!! Numai gînduri de bine.
Gabriela Culea, Galaţi

La mulţi ani ! Viaţă lungă! Vă citesc de la apariţie, şi de atunci nu am mai citit alt ziar chiar şi în concediu, atunci cînd a fost posibil. Sînt ciudat, nu?
Florin Tănase

Domnului director, Marius Tucă, şi întreg colectivului redacţional. Citesc de 15 ani cu drag Jurnalul Naţional, de la primul număr. Am participat la concursuri, am cîştigat două abonamente gratuite, am primit în dar de la dumneavoastră o agendă şi o şapcă cu însemnele Jurnalului Naţional. De cum a apărut Jurnalul de bucătărie, nu am pierdut nici un număr. Din Ediţia de Colecţie a Jurnalului dumneavoastră nu îmi lipseşte nici un număr. Sînteţi un ziar care informează cetăţenii şi descrie crimele care nu au fost elucidate. Sînt multe de scris, dar mă opresc aici şi nu-mi rămîne decît să vă urez un La mulţi ani, dumneavoastră şi întregului colectiv redacţional.
Cu stimă şi respect, Lucia Toma, Timişoara

Cînd am aflat că Jurnalul Naţional aniversează 15 ani, brusc, m-au apucat amintirile de pe vremea cînd eram în clasa I şi mă duceam cu mama ba pe la policlinică, ba prin oraş, de dimineaţă. Îmi plăcea foarte mult să citesc ziare, chiar dacă nu prea înţelegeam eu foarte multe la acea vîrstă. Chiar o băteam la cap mereu pe mama să-mi cumpere ziare. Să ajung unde voiam, ziarul meu preferat era Jurnalul Naţional şi nu ştiu nici acum de ce. Poate că puteam să-l mînuiesc mai bine (avea un alt format din cîte mi-aduc eu aminte), arăta ca o revistă, era mai mic şi uşor de manevrat. Bine, poate că nu doar ăsta era motivul pentru care alegeam Jurnalul Naţional, cert este că îl alegeam şi mă obişnuisem să mai citesc din el. Alteori, cînd nu voiam să citesc, îmi cumpăram rebusuri pentru începători şi mă chinuiam să le dezleg, dar de cele mai multe ori alegeam Jurnalul Naţional. Aşadar – La mulţi ani, Jurnalul Naţional, şi la cît mai frumoase şi interesante articole.
Daniel Gheorghe

Sînt o locuitoare a municipiului Constanţa, sînt pensionară. De 15 ani, de la primul număr şi pînă acum, ziarul dumneavoastră este ziarul citit zilnic. Apreciez articolele scrise de Ion Cristoiu, Avramescu, Tucă, toate dezvăluirile făcute cu privire la mafia pădurilor, parcurilor, a caselor naţionalizate. De fapt, toate articolele. Apreciez şi educaţia pe care încercaţi să o faceţi cu privire la alimentaţie, cît şi noutăţile pe linia sănătăţii. Am încercat şi alte ziare (Adevărul, Ziua, Evenimentul Zilei), sînt slabe, nu ai ce citi, sau sînt foarte caustice. Felicitări.
Rodica Gazea

Consider Jurnalul Naţional cel mai bun ziar din România! Citind presa românească pe internet, aici, departe de ţară, în Canada, primul ziar pe care-l citesc este Jurnalul Naţional. Şi primul articol pe care îl caut este editorialul domnului Ion Cristoiu. Din toată inima, FELICITĂRI!
Miron Daniel Şuvagău

No comment
Pentru mine, la început Jurnalul a fost doar Marius Tucă, apoi au venit Ion Cristoiu, Valentin Stan şi poate că ceea ce m-a atras este echidistanţa manifestată de conducerea ziarului în relaţia cu clasa politică. Sper ca Jurnalul să fie un ziar în continuare. Sper ca peste 30 ani să putem vorbi despre Jurnal la fel. Cu stimă,
Iulian B

Îmi este indispensabil. Trăiesc la mii de kilometri de ţară, dar ţin legătura cu ea prin intermediul presei, şi în primul rînd al Jurnalului. Mi se pare cel mai bun cotidian românesc, fără doar şi poate. Majoritatea semnatarilor articolelor au talent, au cultură şi bun simţ. Nu sînt grosolani şi nici pătimaşi. Nu sînt înveninaţi de ură, ranchiună, sînt raţionali şi echilibraţi. Dacă citeşti alte ziare, pe care nu pierd vremea să le enumăr, deduci clar că ţi se cere să fii duşmanul unora şi adoratorul altora, altfel eşti etichetat drept prost, incult, securisto-comunist etc., etc. Ţi se spune clar că dl Năstase este un hoţ ordinar, deoarece mătuşa Tamara a avut neruşinarea să fie bogată şi să-l lase moştenitor. În schimb, Băsescu n-are nici un amestec în jefuirea flotei etc., etc. Ţi se spune ce îngrozitor ins este dl Voiculescu, un securisto-comunist notoriu, Felix Motanul cel imoral. În schimb, Băsescu este moral, curat ca lacrima, nici usturoi n-a mîncat, nici... Şi atunci cum să nu prefere omul să citească Jurnalul? Jurnalul are bunul simţ să-l trateze pe cititor ca pe o fiinţă gînditoare, mulţumindu-se să-i ofere fapte bine documentate, iar nu soluţii. Jurnalul este ca un prieten apropiat, care-ţi satisface setea de a cunoaşte realitatea românească, punîndu-ţi la dispoziţie informaţia, fără a încerca să te înregimenteze orbeşte într-o tabără sau alta. De aceea am atîta încredere în el. Jurnalul mi-a creat un fel de dependenţă.
Alex

Grea întrebare! Ce înseamnă Jurnalul Naţional pentru mine. Încerc totuşi să-i găsesc răspunsul. Mai întîi să vă zic de ce citesc Jurnalul. Îl citesc fiindcă, de foarte multe ori, ceea ce găsesc acolo, în scrierile bravilor jurnalişti care combat, aici se potriveşte cu ceea ce gîndesc eu despre subiectele aflate în dezbatere. Îl mai citesc fiindcă este un ziar făcut de profesionişti, care îţi zic adevărul verde în faţă, nu cocoloşesc lucrurile, au atitudine... Nu o dată, cînd mi-a plăcut ceva, le-am scris şi eu. Nu sînt îngîmfaţi, îi simt aproape. Îmi place tare mult ce şi cum scrie Victor Ciutacu, Oana Stancu şi mulţi alţii din redacţie. Marius Tucă trebuie felicitat şi pentru calitatea colaboratorilor, unul mai interesant decît altul. Ce să vă mai zic? Sînteţi buni! LA MULŢI ANI!
Bararu Delagoicea

Şi mai mulţi înainte!
Jurnalul e k un prieten, care te serveşte cu tot ce are mai bun... Îmi plac foarte mult suplimentele, articolele dlui Tudor Octavian, ale Luizei Lupu în mod special. Şi tot ce scrieţi e bine primit de mine. Evoluţia celor 15 ani e chiar spectaculoasă şi aţi împins jurnalismul spre limite tot mai înalte. Îmi place! Abia aştept să văd ce mai inventaţi pe lîngă CD-uri şi suplimente... Vă iubesc pe TOŢI şi TOT CE-I MAI BUN să primiţi, pentru că, altruişti cum sînteţi, ne veţi da şi nouă! JURNALUL 4EVER
Smeagol

Jurnalul Naţional de 15 ani
Vă doresc ani mulţi de aici înainte, vă citesc de mult timp şi mă bucur cînd găsesc în paginile scrise emoţii trăite în vîrtejul evenimentelor, gînduri puse pe hîrtie cu sufletul, plîngeţi alături de suferinţa unora, vă bucuraţi de succesul altora, treceţi din emoţie în emoţie şi evidenţiaţi esenţialul. Mă bucur pentru voi şi mă bucur şi pentru mine, că vă pot citi în continuare. La mulţi ani!
maria

LA MULŢI ANI LA CEAS ANIVERSAR !
VĂ IUBIM, VĂ CITIM, VĂ RESPECTĂM ŞI VĂ STIMĂM PE TOŢI! E MULT, E PUŢIN, NUMAI VOI PUTEŢI SPUNE ASTA. CĂ SÎNTEM ALĂTURI DE VOI ŞI CÎND VĂ E BINE, ŞI CÎND VĂ E GREU, ŞI CÎND SÎNTEŢI APLAUDAŢI, ŞI CÎND SÎNTEŢI ÎNJURAŢI, O FI BINE, O FI RĂU, NUMAI VOI PUTEŢI SPUNE ASTA. CĂ VĂ SOCOTIM DE-AI NOŞTRI, CĂ SÎNTEŢI FAMILIA NOASTRĂ, O FI BINE, O FI RĂU, NUMAI VOI PUTEŢI SPUNE ASTA. NOI PUTEM SPUNE CU CERTITUDINE DOAR ATÎT: VĂ IUBIM! O FI MULT, O FI PUŢIN...!!!
SOARE IABLANICEAN

Stratul de unt de pe felia de pîine. Evadarea mea de acasă, acceptarea mea aşa cum sînt, pe acest site. Prieteni noi, prieteni adevăraţi cînd am fost singură în ceas de aniversare. Ocazia de a-mi arăta nemulţumirea faţă de unii, care mă enervau. De aceea doresc Jurnalului Naţional miliarde de felii de pîine, cît mai multe ferestre deschise, prieteni adevăraţi şi un mare şi călduros LA MULŢI ANI!
teresa hutanu

La Mulţi Ani, J.N.!
Nu aţi îmbătrînit! Tinereţea este o stare de spirit. Spiritul vostru este mereu tînăr atît timp cît nu a murit speranţa în inima acestui popor. Vă citim cu dragoste, chiar dacă unii dintre noi, în dorinţa de a vă ajuta să fiţi cei mai buni, cîteodată vă mai ciupim coarda sensibilă. De aceea, din toată inima şi cu toată dragostea: La mulţi ani, Jurnalul Naţional!
Galatean

Felicitări, JN, şi la cît mai multe apariţii
Felicitări echipei care editează ziarul. Ţinuta elevată şi echilibrată face din JN un reper pentru media naţionale. Totodată, felicit editorii care participă la emisiunile "antenelor". Se dovedeşte că se poate face rating şi fără rabat de la calitate.
tester

La cît mai multe apariţii!
Nu glumesc deloc cînd spun să aveţi cît mai multe apariţii. Vă citesc încă de pe la începuturile apariţiei. Ce înseamnă pentru mine Jurnalul Naţional? Foarte mult şi foarte multe, din toate punctele de vedere. Dacă sînteţi imparţiali şi obiectivi? Eu zic că da. Cu toate că părerile sînt împărţite. Cine spune că aţi avea vreo apartenenţă politică eu cred că se înşeală. Şi asta pentru că nu vă citeşte de mult timp. Eu ştiu că ziariştii, prin natura meseriei lor, sînt obiectivi, imparţiali şi, mai presus de toate, nu sînt afiliaţi politic nici unui partid politic. Ce mai înseamnă JN pentru mine? Accesul mai uşor la cultură, şi mă refer aici la documentarele de pe DVD-uri, muzica şi filmele artistice. Aceste apariţii ale ediţiilor de colecţie înseamnă enorm de mult pentru foarte mulţi oameni, şi în special pentru un anumit segment de elevi – acele apariţii din seria cunoaşterii. Mai pot adăuga aici şi seria marilor cuceritori. Sînt lucruri pe care ori nu le-am studiat în şcoală, ori au fost demult uitate. Mai pot spune că JN înseamnă şi educaţie. Ce mai pot spune? Să creştem împreună şi să ne vedem şi să ne auzim şi la numărul 1.000.
Mariusa

Ani mulţi şi buni!
Felicitări echipei pentru munca neobosită şi de înaltă ţinută profesională. Sînteţi cotidianul care ne aduce în case informaţii documentate din toate domeniile. Campaniile pe care le-aţi realizat ne-au adus mai aproape de viaţa de zi cu zi a românilor. Ce mai, sînteţi de departe cei mai tari. Bravo!
botosanean

Gînduri bune şi speranţe pentru Jurnalul Naţional
Ce înseamnă pentru mine Jurnalul Naţional? Este oglinda în care mă privesc atunci cînd am îndoieli. Fără ipocrizie, JN este o pagină de istorie a transformării României comuniste într-un stat de drept autentic. Păcat că această transformare durează atît de mult. La Mulţi Ani! Jurnalule, toţi ziariştii să fie sănătoşi şi cu sufletele împăcate că fac ceva util pentru jurnalismul românesc eliberat de comunismul-iliist.
panduru

Sărbătoare
Am citit JURNALUL cînd era în format mic, la începutul drumului dumneavoastră chiar am avut o timidă încercare de a lucra în echipa ziarului. Nu a fost să fie... Acum vă citesc în format electronic zilnic. LA MAI MARE (tiraj) şi multe realizări profesionale şi personale ECHIPEI JURNALULUI NAŢIONAL! LA MULŢI ANI!
Cristi

×