x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Sfântul Sinod al BOR despre postările pe rețelele de socializare

Ce spune Sfântul Sinod al BOR despre postările pe rețelele de socializare

15 Mar 2019   •   11:51
Ce spune Sfântul Sinod al BOR despre postările pe rețelele de socializare

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române atrage atenţia că, în "era videocraţiei", prin intermediul reţelelor de socializare, se nasc ''tendinţe idolatre, narcisiste, sărăceşte comuniunea dintre oameni'', iar persoana umană nu este preţuită la adevărata valoare, ca fiind icoana sau chipul lui Dumnezeu.
"Cu cât suntem invadaţi de mai multe imagini trecătoare, fugitive, cu atât sărăceşte conţinutul comunicării, al comuniunii dintre oameni", se arată în Pastorala transmisă pentru Duminica Ortodoxiei (17 martie), potrivit basilica.ro. 
În Duminica în care este serbată proclamarea oficială şi definitivă a cultului Sfintelor Icoane (11 martie 843), ierarhii români insistă asupra rolului şi efectelor vizualului şi imaginii - "Totul devine imagine a materialului limitat şi efemer, adică ne 'informăm văzând', fără să mai realizăm că 'imaginile pot înşela mai mult decât cuvintele' şi că 'pentru omul văzător (şi numai atât) nevăzutul nu există'".
"De aceea, o imagine proprie, o fotografie a sinelui devine pentru mine un idol: o postez pe toate reţelele de socializare, aştept cu nerăbdare să fie cât mai distribuită şi mai apreciată, ceea ce coincide cu faptul de a mă afirma între ceilalţi. Postez cât mai multe fotografii, deci exist. Important este să fiu văzut de către alţii, nu să fiu privit în mod personal de ochii celorlalţi. De aici începe să se nască idolatria: îmi place să fiu adulat, apreciat în funcţie de imaginile pe care vreau eu să le selectez şi să le livrez în spaţiul public şi care s-ar putea să nu exprime de fapt cine sunt eu cu adevărat dincolo de imaginea exterioară", se arată în Pastorala Sfântului Sinod.
Într-un asemenea context, Duminica Ortodoxiei, a comuniunii icoanelor sfinte este mai mult decât actuală, deoarece icoana sfântă trimite spre o persoană sfântă veşnic vie - se spune în Pastorală.
"Doar prin prisma icoanei sfinte imaginea sau civilizaţia vizualului se poate elibera de autosuficienţă, narcisism şi materialism opac. Deoarece adevăratul rost al icoanei nu este ca să o vedem, transformând-o într-un obiect de contemplaţie estetică, ci să ne ajute ca să trăim în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor, noi dorim să fim văzuţi, ascultaţi şi iubiţi de Dumnezeu cel veşnic şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu, nu doar de oameni trecători şi schimbători", sfătuieşte Sfântul Sinod.
Pastorala prezintă beneficiile icoanei ca "sfinţitoare a vremurilor şi locurilor".
"Când îl înţelegem pe omul de lângă noi ca fiind icoana sau chipul lui Dumnezeu, atunci nu ne mai permitem imaturitatea spirituală de a-l calomnia, de a-l dispreţui, de a-l înşela, de a-l discredita, de a-l judeca, ci îl iubim cu nădejdea vindecării lui sufleteşti, aşa cum Hristos ne-a iubit, în mod unic şi plenar, pe Cruce şi ne-a făcut părtaşi slavei Învierii Sale. Numai o asemenea perspectivă ne va ajuta să înţelegem că icoana 'sfinţeşte vremurile şi locurile; dintr-o locuinţă, ea face o biserică; din viaţa lăuntrică a unui credincios, o viaţă în permanentă stare de rugă, liturghie interiorizată şi neîntreruptă'", se arată în mesajul pastoral.
În duminica în care suntem chemaţi "să conştientizăm, în chip smerit şi demn, identitatea, unitatea şi actualitatea credinţei noastre", ierarhii români reiterează că a fi ortodox nu înseamnă numai apartenenţa formală la o instituţie religioasă, ci un mod de viaţă, "dreaptă credinţă, dreaptă vieţuire şi dreaptă făptuire".
Duminica Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Sărbătoarea comemorează victoria dreptei cinstiri a icoanelor asupra iconoclasmului prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfinţită de sinodul de la 843. 

AGERPRES

×