x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cehii cumpără Avioane Craiova

Cehii cumpără Avioane Craiova

de Veronica Micu    |    16 Iul 2008   •   00:00
Cehii cumpără Avioane Craiova

11:50 • Privatizarea Avioane Craiova este aproape de sfîrşit. Daca pînă acum se aştepta un rezultat parţial al negocierilor cu cele trei firme intrate în bătălia pentru Avioane Craiova, şi anume două companii din străinatate şi una din România, acum este aproape sigur că noii proprietari ai Avioane Craiova vor fi cehii.


Privatizarea Avioane Craiova este aproape de sfîrşit. Daca pînă acum se aştepta un rezultat parţial al negocierilor cu cele trei firme intrate în bătălia pentru Avioane Craiova, şi anume două companii din străinatate şi una din România, acum este aproape sigur că noii proprietari ai Avioane Craiova vor fi cehii.


DECIZIA
. Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a anunţat că va începe negocierile pentru vînzarea pachetului majoritar la Avioane Craiova, cu cehii de la AERO Vodochody. Se pare că oferta companiei cehe se ridică la 16,3 miliarde de euro, din care 4,1 milioane de euro vor fi daţi pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la Avioane Craiova, iar 3,3 milioane de euro reprezintă capitalul de lucru. AVAS a hotărît că cea mai buna soluţie pentru firma producătoare de aeronave româneşti o reprezintă achiziţionarea de către cehi, şi nu de către Alenia Aeronautica din Italia sau INAV Bucureşti. În urma tranzacţiei, AERO Vodochody urmează să achiziţioneze pachetul de 80,9% din capitalul Avioane Craiova. După selecţia făcută de comisia special întocmită pentru rezolvarea privatizării companiei producătoare de aeronave, urmează să se înceapă negocierile cu ofertantul declarat cîştigător, după care se vor discuta clauzele contractului de vînzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni.

INVESTIŢII. AERO Vodochody s-a angajat să investească, în primul an de la achiziţionarea Avioane Craiova, 4,4 milioane de euro. Cu toate că este singura firmă din România care produce aeronave de tip militar şi avionul de scoală şi antrenament IAR 99 Şoim, compatibil cu standardele NATO, Avioane Craiova a avut anul trecut pierderi de 7 milioane de lei, ceea ce înseamnă de şase ori mai mult decît în 2006. Veniturile companiei au scăzut simţitor, cu 7,4%, pînă la 24,24 milioane de lei. Una dintre condiţiile impuse de AVAS este aceea că noul proprietar al firmei româneşti să menţină obiectul de activitate al companiei.
Termenul limita de depunere a ofertelor finale ale companiilor rămase în joc pentru achiziţionarea Avioane Craiova a fost 15 iulie. Compania AERO Vodochody produce la ora actuală una dintre aeronavele ce concureaza cu IAR 99 Şoim fabricat de Avioane Craiova, şi anume L159 Albatros. Pînă nu demult compania cehă a produs aparate de tip MIG15 şi Sikorsky S-76.

×
Subiecte în articol: observator craiova avioane avioane craiova