Cei opt ofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, cercetaţi de DNA pentru că ar fi fraudat rezultatele unui concurs de angajare din anul 2007, au fost suspendaţi din funcţii de conducerea inspectoratului.
Potrivit ISU Dobrogea, conform prevederilor Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, începând de astăzi toţi cei opt sunt suspendaţi din funcţie. Opt ofiţeri de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenşă "Dobrogea" al judeţului Constanşa au fost arestaşi preventiv astăzi de Tribunalul Militar Bucureşti, fiind acuzaţi că au fraudat rezultatele unui concurs de angajare din anul 2007, falsificând foi de concurs pentru 67 de candidaţi.
Cei opt au fost reţinuţi de către procurorii anticorupţie, marţi, pe o perioadă de 24 de ore, iar astăzi au fost prezentaţi Tribunalului Militar Bucureşti, care a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile faţă de toţi ofiţerii, sub acuzaţiile de fals intelectual şi uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, complicitate la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals.
REZULTATE FRAUDATE
Potrivit unui comunicat transmis de DNA Bucureşti, în zilele de 15-16 august 2007, când s-a desfăşurat proba scrisă la concursul pentru încadrarea posturilor de subofiţeri, la specialitatea "servanţi- conducători auto", cei opt inculpaţi, colonelul Andrei Gabriel Niculae, lt. col. Sorin-Marius Creţu, maiorii Gabriel Alexandrescu, Costel Datcu şi Liviu Deoşlea, căpitanii Marius Sorin Bugnar şi Florin Niculae, precum şi locotenentul Adrian Mihai Bugnar, membri ai comisiei de examinare, au încălcat metodologia de desfăşurare a examenului, în scopul fraudării rezultatelor concursului organizat la ISU "Dobrogea".
Conform sursei citate, cei opt, în calitate de ofiţeri corectori, au falsificat foi de concurs pentru un număr de 67 de candidaţi, dintre care 60 au obţinut nota maximă sau notă foarte mare la proba scrisă, fiind în final declaraţi admişi la examen. Din această cauză un număr de 27 de candidaţi care, deşi au obţinut peste media 7 au fost declaraţi respinşi, deoarece locurile acestora au fost ocupate de candidaţii ale căror foi de concurs au fost falsificate, s-au constituit părţi civile în procesul penal, solicitând contravaloarea veniturilor salariale pe care le-ar fi încasat în perioada în care urmau să fie încadraţi ca subofiţeri la ISU "Dobrogea".
Prejudiciul total estimat depăşeşte un milion de lei, sumă cu care au fost avantajaţi material candidaţii declaraţi admişi în urma falsificării lucrărilor de examen.
Citește pe Antena3.ro