El este de părere că cea mai mare provocare la care este supus creştinismul în zilele noastre este “secularizarea”, adică o oarecare îndepărtare a oamenilor de preocupările religioase, scrie voceatransilvaniei.ro.
„Secularizare” vine de la „seculum”, de la veacul acesta. Omul este foarte legat de cele trecătoare, de cele pământești, de cele seculare. Omul devine tributar banului, trupului, demnităților. Iată cele trei patimi dezordonate care l-au robit pe bietul om de atunci de când a căzut: iubirea de avere, iubirea de plăcere și iubirea de mărire. Toate acestea îl îndepărtează de viața spirituală. (…) Secularizarea, cu iubirea de materie, de avere, de plăceri trupești, de mărire, această dorință a oamenilor de a ajunge la demnități care le creează o poziție privilegiată, îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Și câte alte n-ar mai fi în lumea în care trăim noi! Oricum, Dumnezeu nu a părăsit lumea, Evanghelia rămâne actuală până la sfârșitul veacurilor. Cuvântul mântuitor propovăduit de Sfântul Andrei este valabil și astăzi și mâine și în veci”, a declarat ÎPS Andrei, citat de salveazaoinima.ro.Înainte de căderea comunismului, spune acesta, românii au rămas creștini, chiar dacă în mod oficial doctrina care se propovăduia era cea atee. Oamenii au rezistat pentru că au fost crescuți de părinți care veneau din perioada interbelică și aveau o bună temeinicie creștină.
“A căzut comunismul, a venit libertatea deplină. În mod simplist ai fi tras o concluzie că cele spirituale trebuie să fie mult mai bine cotate. Nu se mai face o propagandă atee, nu mai este ideologia de stat fără Dumnezeu, dar dacă acum nu mai este propovăduit un marxism dialectic, este prezent un materialism practic. Așa că n-aș putea spune nici că ne-am prăbușit din punct de vedere spiritual, dar nici că am făcut un foarte mare progres. Progres este faptul că numărul bisericilor construite a crescut, numărul instituțiilor de asistență socială pe care le patronează Biserica a crescut și el, școlile teologice sunt multe. Toate lucrurile acestea ne bucură. Dacă am răspunde superficial, am zice că din punct de vedere spiritual progresăm, dar trebuie să fim și obiectivi pentru că și valul secularizării este prezent. Și provocările sunt peste tot, așa că nu putem spune că este o grozavă revigorare a vieții spirituale serioase.”, a adăugat Mitropolitul Clujului.ÎPS Andrei îşi exprimă îngrijorarea si fașă de atitudinea tinerilor în ceea ce priveşte participarea la viaţa religioasă.
“Oamenii merg la biserică, mulțumim lui Dumnezeu că bisericile sunt pline, dar sunt și mulți care încă nu au preocupări religioase. Și apoi, ceea ce mă preocupă în mod special este viața spirituală a tinerilor. Am vrea ca mai mulți tineri să fie în Biserică. Toți copiii și tinerii fac religie, însă efectul direct prin participarea lor la viața religioasă nu se vede. Da, sunt tineri în Biserică, dar ar putea fi mult mai mulți!”, a precizat ÎPS Andrei.
Citește pe Antena3.ro