x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nereguli în centrele de vârstnici din Botoșani

Nereguli în centrele de vârstnici din Botoșani

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2023   •   15:15
Nereguli în centrele de vârstnici din Botoșani

Mai multe nereguli au fost găsite în centrele de bătrâni din județul Botoșani în urma unor controale. Din patru centre verificate, la 4 au fost găsite probleme precum biocid expirat, lipsă documente, depășirea numărului de beneficiari pentru care a fost acordată licența, etc.

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat marți o ședință de analiză a rezultatelor verificărilor efectuate luni la 4 centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice.

În urma verificărilor au fost identificate mai multe probleme: încălcare norme prevenire/stingere incendii, produse alimentare neetichetate corespunzător, alimente congelate neetichetate care aparțineau personalului, existența unui biocid TP1 cu termen de valabilitate expirat, nereguli pază și securitate, lipsă documente specifice, lipsă sistem de alarmare și control acces, în analiză documente ridicate, neasigurare instruire adecvată în domeniul SSM pentru lucrătorii din centrele rezidențiale, lipsă evaluare riscuri de accidentare și îmbolnăvire profesională, plan de prevenire și protecție, instrucțiuni proprii, lipsă evidență timp de muncă, control medical periodic neefectuat, schimbare autorizație de funcționare pentru obiectiv cod CAEN 5590, depășirea numărului de beneficiari pentru care a fost acordată licența de funcționare.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 amenzi și 21 de avertismente, în valoare de aproape 150.000 lei.

În județul Botoșani funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, destinate persoanelor adulte cu dizabilități și destinate copiilor.

Luni au fost verificate 4 centre, toate private.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: centre vârstnici botosani