x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Centrele de evaluare, o oportunitate necunoscută

Centrele de evaluare, o oportunitate necunoscută

de Diana Scarlat    |    15 Mar 2013   •   10:21
Centrele de evaluare, o oportunitate necunoscută

Puţini români ştiu că se pot angaja, atât în ţară, cât şi în străinătate, pe anumite posturi care necesită studii în domeniu, fără să mai piardă foarte mult timp la cursuri de specializare. Cine a lucrat într-un  domeniu şi are experienţă, dar nu deţine un certificat care să-i ateste specializarea, poate apela la un Centru de Evaluare.

Unul dintre sectoarele cu foarte multe posibilităţi de angajare, în ţară sau în alte state ale Uniunii Europene, este Protecţia Mediului, pentru care trebuie să se angajeze specialişti, iar asta nu presupune, neapărat, absolvirea unei facultăţi, a unui masterat sau a unor cursuri de formare profesională, pentru că oricine a avut activitate în acest domeniu îşi poate lua un certificat al competenţelor, valabil în întreaga Uniune. “Prin proiectul “Pro Competent!”, noi am înfiinţat opt centre regionale de evaluare a competenţelor, în toată ţara, însă publicul larg încă nu a înţeles câte beneficii le aduc aceste cenrte. Prin aceste Centrele de Evaluare a Competenţelor dobândite într-un alt context decât cel formal, oamenii pot câştiga foarte mult timp şi s-ar putea angaja ca experţi oriunde în România sau în Europa.

Aceste centre sunt acum de sine stătătoare şi sunt la dispoziţia tuturor, după finalizarea proiectului. Sunt foarte importante, mai ales acum, când cele mai multe companii sunt obligate să aibă cel puţin un responsabil de mediu. Prin aceleaşi centre mai pot fi certificaţi şi rangerii pentru arii protejate, de care România are nevoie, însă nu există suficienţi specialişti”, explică Bianca Michi, manager Eurolink, în cadrul Conferinţei Naţionale de închidere a Proiectului “Pro Competent - Calificări şi certificări de competenţe pentru o dezvoltare durabilă”, care a avut loc vineri, 15 martie.

Centrul de Evaluare şi Certificare a Competentelor Profesionale al Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Şcoala Naţională de Meteorologie Bucureşti eliberează certificate pentru Tehnician Meteorolog, Centrul de evaluare UNIMED al Asociaţiei Patronale a Producetorilor şi Utilizatorilor de Echipamente Industriale pentru Protecţia Mediului din Bucureşti eliberează certificate pentru ocupaţia de Tehnician monitorizare factori de mediu, iar filiala Bacău, pentru Agent Ecolog, Office Consulting Sibiu eliberează certificate pentru Tehnician colectare, sortare, procesare deşeuri, Centrul Sindicatului HIDROM Prahova eliberează certificate pentru Muncitor Hidrometru, BORDUN TEHNOLOGICA, din Brăila, pentru Operator colectare, sortare, procesare deşeuri, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială Bucureşti eliberează certificate pentru Responsabil de mediu, iar Centrul de evaluare Sindicatul ECOLOGISTUL Bucureşti, pentru Ranger arii protejate.

Proiectul a fost cofinanţat cu ajutorul Fondului Social European şi al Guvernului României, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, fiind iniţiat şi derulat de Comitetul Sectorial de Formare Profesională în Protecţia Mediului (CSFPM), cu sprijinul unor parteneri naţionli şi transnaţionali, între care Autoritatea Scoţiană pentru Calificări (SQA) şi Athens Network of Collaborating Experts (ANCE).

×