x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ceramica de Horezu, înscrisă pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii

Ceramica de Horezu, înscrisă pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii

06 Dec 2012   •   14:34
Ceramica de Horezu, înscrisă pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii
Sursa foto: Gabi Boholt/Intact Images

Ceramica de Horezu a fost înscrisă, astăzi, pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Decizia a fost luată la Paris, de Comitetul Interguvernamental al UNESCO, format din reprezentanţi din 24 de ţări. După cum transmite de la Paris Roxana Vasile, dosarul de candidatură descrie ceramica de Horezu drept un artizanat traditional unic.

Reporter: Ceramica de Horezu figurează din această dimineaţă pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, decizie luată în unanimitate de cele 24 de ţări din Comitetul Interguvernamental al UNESCO. Subsecretarul de stat în Ministerul Culturii doamna Irina Cajal le-a mulţumit pentru vot.

Irina Cajal: În ultimul deceniu, UNESCO a inclus pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial două din elementele noastre folclorice naţionale cele mai prestigioase: doina şi căluşarii. Vă suntem profund recunoscători pentru recunoaşterea pe care ne-o acordaţi şi anul acesta, prin includerea pe aceeaşi listă, a ceramicii de Horezu, un alt element de valoare emblematică a identităţii noastre culturale.
Reporter: "Ceramica de Horezu reprezintă un artizanat tradiţional unic, manual, fabricat în judeţul Vâlcea", se arată în dosarul de candidatură. Olarii îşi aleg şi apoi extrag lutul pe care îl curăţă de impurităţi, îl taie, îl stropesc, îl frământă cu mâinile şi cu picioarele, transformându-l într-o pastă din care creează o ceramică roşie. Fiecare obiect este modelat cu o tehnică manuală aparte, este decorat cu motive tradiţionale, în culor vii, apoi este băgat în cuptor. Tocmai pentru ca această tehnică unică să nu se piardă sau să altereze Virgil Niţulescu, directorul Muzeului Ţăranului Român, face un apel.

Virgil Niţulescu: Nu sunt foarte multe elemente ale Patrimoniului Cultural Imaterial pe această listă reprezentativă, tocmai de aceea cred eu că noi, românii, avem o datorie de a perpetua această tehnică. Poate că trebuie spus faptul că, dacă obiceiul realizării ceramicii, în aceleaşi condiţii, cu aceleaşi materiale şi cu aceleaşi motive s-ar pierde, atunci elementul ar fi scos de pe listă. El rămâne pe listă atâta timp cât este viu.

×
Subiecte în articol: ceramica horezu patrimoniu