Potrivit unui comunicat al CFR SA, proiectul face parte din obiectivul de investiții „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor (166,2 km)”.
A fost declarată câștigătoare oferta financiară depusă de asocierea Railworks, în valoare de 1.535.202.975,30 lei. Contractul de achiziţie va fi semnat la finalul perioadei legale de contestaţii.
Durata de implementare a contractului este de 42 de luni pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Sursa de finanţare va fi asigurată prin PNRR.
Obiectivul general al proiectului de investiții este electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor - Frontieră (166,2 km) pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate.
Acesta vizează creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h pe întregul tronson, modernizarea stațiilor, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, modernizarea podurilor, podețelor, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor, asigurarea facilităților pentru persoanele cu dizabilități, montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot, modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului și asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații și haltele de mișcare.
În 20 octombrie, au fost desemnate și anunțate ofertele câștigătoare pentru loturile 1,3 și 4, între Cluj-Napoca - Aghireș, Poieni-Aleșd și Aleșd-frontiera cu Ungaria.
(sursa: Mediafax)