Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA va investi 22,1 milioane de lei, din fonduri bugetare, pentru lucrări de reparaţii la trei poduri şi podeţe situate pe raza judeţelor Sibiu şi Harghita, respectiv reparaţii la platforma staţiei Sibiu, prin înlocuirea aparatelor de cale şi prelungirea tunelului pietonal.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei feroviare, transmis vineri AGERPRES, Sucursala Regională CF Braşov a lansat licitaţia pentru execuţia lucrărilor de reparaţii la podul de la km 115+961 (inclusiv trecerea la nivel) şi podeţul de la km 129+710, ambele obiective aflate între staţiile Ghimeş - Siculeni, dar şi la podeţul CF situat la km 33+203, între staţiile Vinţu de Jos - Sibiu. Valoarea totală estimată pentru lucrările de reparaţii la cele trei obiective se ridică la 7,8 milioane de lei.
Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 7 aprilie 2021.
Totodată, pe raza SRCF Braşov, a fost reluată licitaţia pentru lucrări de reparaţii la platforma staţiei CF Sibiu, cu înlocuirea aparatelor de cale (Cap Y) şi prelungirea tunelului pietonal până la linia 8, investiţie în valoare estimată de 14,33 milioane de lei, cu termen limită de primire şi deschidere a ofertelor în data de 29 martie 2021.
CFR SA precizează că lucrările de reparaţii la toate cele patru obiective feroviare aflate pe raza SRCF Braşov sunt incluse în programul de investiţii cu finanţare asigurată din fonduri din bugetul de stat şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare, prin creşterea gradului de confort şi siguranţă. AGERPRES
UPDATE 4:
Un angajat responsabil de funcţionarea ventilatoarelor din TIR-ul de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş a refuzat să intre în TIR de frica virusului, după ce trei oameni au murit din cauza...
MApN anunță că de la aeroportul Otopeni nu decolează zeci de avioane către Ucraina încărcate cu armament și trupe. Precizarea apare, după ce pe rețelele de socializare s-a răspândit această...
Administraţia Joseph Biden s-a distanţat, luni după-amiază, de atacul care a vizat o unitate a complexului nuclear de la Natanz, un act de sabotaj atribuit Israelului care intervine în contextul negocierilor...
Iașiul a devenit primul municipiu din România certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award. Este vorba despre un certificat de „comunitate sustenabilă în domeniul eficienței energetice”,...
Un bărbat a provocat o explozie într-o casă din orașul Pâncota după ce a verificat o butelie cu un chibrit aprins. El a ajuns la spital cu arsuri pe o treime din corp.
Incidentul a avut loc luni și a fost...
Compania Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul pentru COVID-19 către țările UE, au declarat oficialii Uniunii Europene și compania, conform Reuters.
Compania plănuise inițial să-și...
Autorităţile egiptene au declarat că nu vor elibera nova-container Ever Given, care a fost blocată în Canalul Suez timp de o săptămână, decât în condiţiile în care proprietarii navei vor plăti compensaţii...
În ultimele 24 de ore, 62.881 de persoane au fost vaccinate la nivel național, potrivit Comitetului național de coordonare a activității privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Dintre persoanele vaccinate în...
Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu susține că alianța de guvernare PNL-USR-PLUS a început să semene cu CDR și le cere politicienilor să iasă din această logică. În caz contrar, nu vom performa și nici nu...
Liderul deputaților PSD, Alfred Simionis, a anunțat, luni, că a fost depusă moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, solicitând ca aceasta să fie dezbătută în această...
Raed Arafat a declarat, despre informațiile privind trei pacienți care au decedat în timpul transferului către spitalul Foișor, că unul dintre pacienți a intrat în stop cardiac înainte de a fi preluat, iar alte...
Social-democrații afirmă că premierul Cîțu „trebuie să își depună demisia în alb care să se activeze dacă va rata ținta de vaccinare”, în contextul în care doar 30% dintre bătrânii și bolnavii...
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat, după o întâlnire cu beneficiarii de pensii de serviciu, că analiza propunerilor privind pensiile speciale va începe săptămâna viitoare....
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alta este rănită după ce un individ a deschis focul, luni, în incinta unui spital din Paris, afirmă surse citate de postul BFMTV şi de cotidianul Le...
Un incendiu de amploare a izbucnit, luni, într-o fabrică din oraşul rus Sankt-Petersburg, iar cel puţin un pompier a murit în eforturile de stingere a focului, afirmă surse citate de agenţia RIA...