x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR SA, primii pași pentru modernizarea a 605 km de cale ferată din jurul Capitalei

CFR SA, primii pași pentru modernizarea a 605 km de cale ferată din jurul Capitalei

12 Iul 2021   •   12:01
CFR SA, primii pași pentru modernizarea a 605 km de cale ferată din jurul Capitalei
Sursa foto: Victor Stroe

CFR SA a anunțat luni lansarea licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniilor și instalațiilor de pe 605 kilometri de cale ferată din cadrul Complexului Feroviar București.

Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, valoarea contractului este de 22,5 milioane de lei.

„Strategia CNCF CFR SA de modernizare a Complexului Feroviar București, cu o lungime desfășurată a liniilor de cale ferată de aproximativ 605,700 km, cuprinde următoarele zone de analiză și dezvoltare: Complexul Feroviar București Nord - în lungime de 156,055 km; Inelul Feroviar București - în lungime de 316,323 km; Conexiunile cu Inelul Feroviar București - în lungime de 133,348 km”, se arată în comunicatul companiei.

Conform acestuia, obiectivul principal al lucrărilor este creşterea atractivităţii/competitivităţii transportului feroviar, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru călători şi pentru marfă, concomitent cu îmbunătăţirea siguranţei în exploatare.

„O atenție deosebită se va acorda Complexului Feroviar București Nord, care deservește cea mai mare parte a traficului feroviar actual. Restul infrastructurii feroviare va fi, de asemenea, analizată pentru a identifica cererea potențială de trafic și funcționalitățile viitoare (noile servicii sub-urbane/peri-urbane de călători sau ca by-pass pentru traficul de marfă pe Inelul Feroviar București etc.) pentru fiecare linie/stație care face parte din Nodul Feroviar București, precum și strategia optimă de funcționare și exploatare a rețelei feroviare a Complexului Feroviar București, atât pentru trenurile de pasageri, cât și pentru cele de marfă”, a mai transmis CFR SA.

Modernizarea infrastructurii și implementarea unui Centru de Management al Traficului la nivelul Complexului Feroviar București vor reduce considerabil durata de traversare a Centurii Feroviare a Bucureștiului, asigurând un timp de parcurs mult mai redus și fără opriri pentru transportul de marfă, precum și un volum de mărfuri crescut, comparativ cu situația actuală. „Gara de Nord trebuie să devină astfel polul intermodal principal al Municipiului Bucureşti şi al Județului Ilfov (principala zonă de influență)”, susțin reprezentanții companiei.

Sursa de finantare este asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei - CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de Stat. Durata contractului este de 21 de luni.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16 august.

×
Subiecte în articol: cfr sa