x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cinci localități din județul Cluj au fost introduse în carantină

Cinci localități din județul Cluj au fost introduse în carantină

14 Noi 2020   •   17:27
Cinci localități din județul Cluj au fost introduse în carantină

Cinci localități din județul Cluj au fost introduse în carantină printr-o decizie a Departamentului pentru Situații de Urgență, la propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Este vorba despre sate din două comune unde rata de infectare cu virusul SARS CoV-2 a crescut foarte mult.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a propus, iar Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a aprobat introducerea în carantină a cinci localități din două comune din județul Cluj, unde rata de infectare a devenit îngrijorătoare.

În urma analizei de risc efectuată de DSP Cluj pentru localitatea Izvoru Crișului din comuna Izvoru Crișului și pentru localitățile Chinteni, Deușu, Vechea, Sânmărtin, din comuna Chinteni, autoritățile au decis să utilizeze carantina. Măsura a intrat în vigoare sâmbără la ora 17.00.

Măsurile obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zonele menționate, au fost stabilite prin ordin al șefului DSU. În interiorul celor cinci localități au fost limitate deplasările, au fost interzise numeroase activități și este necesară declarația pe propria răspundere.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carantina cluj