Sfânta Sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, așteptată cu bucurie de creștinii ortodocși, greco-catolici, de rit vechi, penticostali, baptiști, creștini după evanghelie, din toată lumea, „simbolizează trecerea prin jertfă spre Lumina Învierii, depășirea suferințelor și speranța vieții veșnice”, potrivit mesajului transmis de premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD.
„Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate și grijă față de aproapele nostru. Învățămintele creștine ne amintesc că împreună putem să depășim greutățile vieții și ne dau speranță într-un viitor mai bun”, mai spune Ciolacu.
Premierul adaugă că Paștele la noi, românii, este, tradițional, sărbătoarea familiei.
„Este momentul în care ne adunăm în jurul mesei, toate generațiile, de la cei mai vârstnici până la cei mai tineri, pentru a ne bucura împreună de Învierea Domnului. Credința unește prin iubire și iertare. Transmit, tuturor, urări de pace și sănătate, iar credincioșilor care sărbătoresc în aceste zile Paștele, le doresc sărbători binecuvântate alături de cei dragi! Hristos a înviat!”, este mesajul lui Marcel Ciolacu.
(sursa: Mediafax)