x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii

Ciolacu: Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii

de Redacția Jurnalul    |    15 Ian 2024   •   13:00
Ciolacu: Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii
Sursa foto: Hepta

„Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece”, spune premierul Marcel Ciolacu la întâlnirea de lucru de luni dimineață.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni o întâlnire de lucru cu miniștrii implicați în negocierile cu transportatorii și fermierii protestatari, scopul discuțiilor fiind urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluțiile convenite de cele două părți prin procesele-verbale încheiate.

„Membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele ședințe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern și ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor și al transportatorilor”, transmite Guvernul.

Potrivit sursei citate, s-a discutat despre situația verificării în teren a problemelor semnalate de cei care protestează. Astfel, din primele date primite s-a reconfirmat faptul că, din octombrie 2023 până în prezent, nu au intrat cereale ucrainene pe piața internă din România, fiind vorba doar despre tranzit către Portul Constanța, de unde mărfurile au plecat la export. De asemenea, de la începutul anului, pe lista de mărfuri care fac obiectul acordului cu Ucraina privind importul pe bază de licență au fost adăugate făina și zahărul.

„Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece”, le-a transmis premierul miniștrilor prezenți. Prim-ministrul le-a cerut reprezentanților Guvernului să continue discuțiile cu fermierii și transportatorii, implicând în dialog și asociațiile mari, reprezentative pentru cele două domenii.

De asemenea, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a comunicat Guvernului disponibilitatea de a se întâlni din nou, în cursul zilei de luni, cu protestatarii, după ce aceștia nu au mai reușit să ajungă la întâlnirea de duminică. ASF le-a transmis acestora un set de propuneri concrete menite să amelioreze efortul financiar pentru achiziția RCA.

„Premierul și întreaga echipă de miniștri sunt dispuși să continue dialogul civilizat și rațional, care să contribuie la soluționarea problemelor legitime reclamate”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciolacu protestatari