x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulație rutieră oprită pe prima bandă a Autostrăzii București - Constanța pentru lucrări

Circulație rutieră oprită pe prima bandă a Autostrăzii București - Constanța pentru lucrări

de Redacția Jurnalul    |    18 Dec 2023   •   11:00
Circulație rutieră oprită pe prima bandă a Autostrăzii București - Constanța pentru lucrări

Circulația rutieră este oprită luni pe prima bandă a autostrăzii A2 București-Constanța, în ambele sensuri, la kilometrul 185, pentru realizarea traversării firului pilot și conductorului peste autostradă.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că luni, până la ora 16.00, pe autostrada A2 București-Constanța, circulația este oprită pe prima bandă în ambele sensuri, la kilometrul 185, pentru realizarea traversării firului pilot și conductorului peste autostradă, lucrări efectuate în cadrul proiectului de racordarea LEA 400kV Isaccea - Varna și LEA 400 kV Isaccea - Dobrudja în Stația 400 kV Medgidia Sud.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu mare atenție, să reducă viteza în zonă lucrărilor și să semnalizeze din timp intenția de schimbarea a benzii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: circulatia rutiera autostradă